Vreme EXTREMĂ în România: după 40 de grade vin FURTUNI VIOLENTE

Cele mai citite

România intră într-unul dintre cele mai intense episoade de caniculă din această vară. Administrația Națională de Meteorologie a emis Cod Roșu pentru mai multe regiuni ale țării, iar temperaturile vor continua să crească în următoarele trei zile, apropiindu-se de recordurile istorice pentru sfârșitul lunii iunie.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat că cele mai afectate zone vor fi Crișana, Maramureșul, Transilvania și nordul Moldovei, unde maximele vor ajunge la 39-40 de grade Celsius.

„De mâine, temperaturile vor fi în creștere. Codul roșu vizează în mod deosebit Crișana, Maramureș, Transilvania, în nordul Moldovei, acolo unde maximele se vor apropia, mai ales în aceste regiuni, de 39-40°C.

De asemenea, indicele temperatură-umezeală va putea depăși pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale. Și nopțile vor fi cu valori de temperaturi minime mai mari, între 17 până la 25°C.

Publicitate

Practic, temperaturile pentru un final de lună iunie se apropie de recordurile absolute ale acestei luni, mai ales în regiunile centrale și nordice ale țării”, a declarat Elena Mateescu la Digi24.

Meteorologii avertizează că valorile afișate de termometre nu vor reflecta disconfortul real.

Din cauza umidității ridicate, temperatura resimțită de organism va fi mult mai mare.

„Temperatura resimțită de corpul uman cu siguranță va putea depăși 40-45°C.

Menționăm faptul că aceste valori estimate de modele și care fac obiectul ariei avertizate de cod roșu se vor înregistra la o umbră, context în care, cu siguranță, pe un fond de umezeală destul de ridicat, vom resimți valori cu mult peste ceea ce vom măsura.

Aș menționa temperatura maximă absolută înregistrată în luna iunie, în România, de 42°C la Oravița, în data de 29 iunie 1938, iar în Capitală maxima absolută a lunii iunie este de 40,3°C, înregistrată în 20 iunie 1918.

Iată că este posibil ca mai ales duminică, luni și marți să atingem vârful acestui episod și, la foarte multe stații, să ne apropiem de recordurile absolute ale unui final de lună iunie în țara noastră”, a adăugat directorul ANM.

Veștile bune sunt că valul de căldură nu va dura mult. Începând de marți seara, masa de aer fierbinte va fi înlocuită treptat de un front atmosferic instabil, care va aduce o răcire semnificativă, dar și fenomene meteo severe.

„Trebuie să luăm în considerare că după această masă de aer foarte caldă, care a abordat și zona țării noastre, începând din seara zilei de marți, deja fenomenele de instabilitate vor fi în creștere, mai ales în zonele de deal și de munte, având în vedere că este posibil să consemnăm o scădere semnificativă a regimului de temperaturi, la cel mult 31-32°C”, a mai precizat Elena Mateescu.

FOTO: Arhivă

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Testare gratuită a apei, în Sibiu – Analiză completă pentru apa din puțuri și foraje

Vrei să afli ce calitate are apa pe care o consumi? Profită de campania AquaCHECK organizată la HORNBACH Sibiu...

Știri pe același subiect