12.4 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

FOTO: Ziua Consiliului Județean Sibiu a atras sute de vizitatori

Cele mai citite

ziua portilor deschise la cj 4Zeci de sibieni şi peste 100 de studenţi au venit joi la Consiliul Judeţean Sibiu pentru a participa la Ziua Porţilor Deschise, eveniment ocazionat de aniversarea zilei în care s-a constituit această instituţie în urma cu 23 de ani. De altfel, data de 30 aprilie a fost votată anul trecut de către consilierii judeţeni drept Ziua Consiliului Judeţean Sibiu

Cei mai matinali vizitatori au fost reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere MAI, urmaţi apoi de câţiva membri ai Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Sibiu, şi de o delegaţie mai numeroasă a Asociaţiei Forumul Solidarităţii Sociale a Pensionarilor Sibiu.

ziua portilor deschise la cj 5Oaspeţii au avut prilejul să facă un tur ghidat al instituţiei, să afle pe scurt care sunt atribuţiile CJS şi să se întâlnească cu preşedintele Ioan Cindrea, care a fost onorat să primească în biroul său oameni de marcă în activitatea lor profesională: foşti dascăli, doctori, miliari, economişti, ingineri.

Publicitate

Surpriza a fost mare şi emoţiile pe măsură întrucât printre vizitatori s-au numărat medicul de familie al preşedintelui, în etate de 86 de ani, fostul şofer al preşedintelui, din vremea când Ioan Cindrea era director al Direcţei Muncii Sibiu, colegi de muncă ai părinţilor săi, foşti locatari ai clădirii unde acum este CJS, precum şi foşti angajaţi ai băncii de investiţie care a avut sediul în actuala clădire a Consiliului Judeţean Sibiu.

ziua portilor deschise la cj 6Cu toţii au fost surprinşi de deschiderea şi amabilitatea cu care au fost primiţi, de transparenţa manifestată de conducerea CJS şi au rămas încântaţi de sala mare de şedinţe a Consiliului, unde au vizionat filmul de prezentare al judeţului Sibiu. La plecarea de la Consiliul Judeţean Sibiu, unii dintre vizitatori au dorit să îşi aştearnă impresiile în Cartea de onoare a Consiliului Judeţean Sibiu şi cu toţii au fost „răsplătiţi” cu câte o fotografie la minut pe care au făcut-o în biroul preşedintelui Ioan Cindrea sau în sala de conferinţe de presă a Consiliului Judeţean Sibiu.

ziua portilor deschise la cj 3Începând cu ora 11, sala mare de şedinţe a fost plină ochi de studenţi, care au avut ocazia să afle despre parteneriatul strategic dintre Consilul Judeţean Sibiu şi Universitatea „Lucian Blaga” şi beneficiile pe care acesta le are pentru ambele instituţii. La prezidiu, alături de preşedintele Ioan Cindrea şi vicepreşedintele Marcel Luca, de secretarul judeţului Iordan Nicola, au stat prorectorul ULBS, Livia Ilie şi consilierii judeţeni care sunt cadre universitare la „Lucian Blaga”: Paul Porr, Liviu Mihăescu, Lucian Cioca, Radu Chicea. Acestora li se adaugă încă doi universitari care nu au putut fi prezenţi: Dan Sabău şi Wiegand Fleischer.

Fără intenţia de a le ţine un curs de administraţie publică locală, secretarul judeţului Sibiu, Iordan Nicola, profesor universitar la Facultataea de Drept, le-a făcut studenţilor o scurtă prezentare a CJ şi le-a dat apoi o pauză de …film. Studenţii, care provin din mai multe judeţe, au avut ocazia ca la finalul vizitei la Consiliul Judeţean Sibiu să urmărească filmul „Judeţul Sibiu, poarta de sud a Transilvaniei”, realizat anul trecut, şi care se apropie de 120.000 de vizualizări pe site-ul www.youtube.com.

ziua portilor deschise la cj 1Prezenţa studenţilor la Consiliul Judeţean Sibiu a fost imortalizată în numeroase fotografii care le-au fost predate la plecare.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Revolter, concert aniversar la un deceniu de existență

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19, trupa sibiană Revolter organizează, la un club cunoscut din Sibiu (strada Nicolae...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect