14.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Vieți înecate în alcool

Cele mai citite

Din aproape 200 de țări analizate într-un raport al Organizației Mondiale a Sănătății făcut public în anul 2014, România ocupă locul al V-lea în topul celor mai mari consumatori de alcool din lume. În realitate, situația este și mai gravă, deoarece cifrele monitorizate au luat în calcul doar cantitățile de alcool comercializate în magazine, fără a mai ține cont că românii consumă pe lângă acestea și vinul și țuica pe care și le produc acasă, în gospodărie.
Și studiile realizate de alte foruri europene certifică faptul că peste 2 milioane de români beau alcool în mod excesiv. Mai grav este că ei nu merg să ceară ajutor medical, în condițiile în care doctorii psihiatri atrag atenția că alcoolismul nu este doar un viciu, ci de la un anumit moment devine o problemă de sănătate mentală. Prin urmare, tratarea dependenței de alcool ar trebui făcută în colaborare cu un medic sau cu alte instituții specializate în rezolvarea acestei probleme. Din nefericire, bucla se rupe între autoritățile care nu colaborează integrat pentru a rezolva complet problema. Instituțiile române nu se preocupă ca acele persoane care săvârșesc infracțiuni ca urmare a consumului excesiv de alcool, să fie incluse în programe de terapie medicală. Și atunci este sancționat efectul, omul plătește cu permisul, cu bani, chiar cu zile de închisoare pentru ceea ce face, dar cauza care a generat acel comportament ilegal nu este tratată. Alcoolismului face ravagii atât printre consumatori, cât și pentru societate, generând 80% dintre cazurile de sinucidere, jumătatate dintre crimele comise și 30% dintre accidentele rutiere grave. În plus, este unul dintre principalele motive de la baza divorțurilor sau a molestării copiilor (1 din 3 cazuri). Consumul de alcool duce în timp la ciroză hepatică, demență, degenerare musculară, diverse tipuri de cancer ori boli cardio-vasculare generate de hipertensiunea arterială.
În concluzie, consecințele acestui fenomen profund alipit de români, sunt dezastruoase. Începând cu acest număr, în paginile ziarului Sibiu 100%, vom prezenta în următoarea perioadă analize, recomandări și sfaturi concrete ale unor specialiști care analizează problematica alcoolului la români din perspective diverse. Pentru că primul pas în lupta cu acest fenomen este conștientizarea.

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect