Concordia estimează că inflația va scădea la 6% până la finalul lui 2026. Ce impact ar avea asupra dobânzilor și economiei

Cele mai citite

Inflația din România ar putea intra pe un trend descendent în a doua parte a anului, după ce rata anuală a scăzut la 10,4% în luna iunie, față de 10,9% în mai, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Confederația Patronală Concordia consideră că nivelul atins în luna mai reprezintă vârful actualului val de scumpiri și estimează că inflația ar putea coborî spre 7% în august și la aproximativ 6% până la sfârșitul lui 2026.

Economiștii organizației explică faptul că încetinirea inflației va fi susținută de diminuarea efectelor generate de majorările de TVA, scumpirea energiei și creșterea prețurilor la carburanți, factori care au alimentat accelerarea prețurilor în ultimele luni, relatează Mediafax.

Concordia: Scăderea inflației poate deschide calea reducerii dobânzilor

Reprezentanții Concordia susțin că o inflație în jurul valorii de 6% ar contribui la creșterea predictibilității economice și ar putea crea premisele pentru reducerea dobânzii de politică monetară de către Banca Națională a României.

Potrivit patronatelor, diminuarea inflației ar conduce și la costuri mai mici de finanțare pentru populație și companii, stimulând creditarea, investițiile și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.

Publicitate

„Un nivel de acest fel ar aduce mai multă încredere și predictibilitate și ar deschide discuția despre posibile reduceri ale dobânzii de politică monetară din partea BNR. La rândul ei, o inflație ancorată la niveluri semnificativ mai joase ar facilita scăderea costurilor de finanțare pentru populație și firme, dând un impuls creditării și investițiilor, mai ales pentru IMM-urile care nu au acces facil la finanțare externă mai ieftină”, transmit reprezentanții Confederației Patronale Concordia.

Puterea de cumpărare rămâne afectată

Deși ritmul de creștere a prețurilor încetinește, efectele inflației continuă să fie resimțite de populație și de mediul de afaceri.

Conform calculelor Concordia, începând din ianuarie 2025, salariile au crescut într-un ritm mai lent decât prețurile, ceea ce a dus la o reducere de aproximativ 10% a puterii de cumpărare pentru un angajat cu salariul mediu. În același timp, consumul populației a încetinit, iar sectoarele dependente de cererea internă resimt deja efectele.

„Creșterile de prețuri și de taxe din ultimul an au afectat puternic cererea în sectoare importante ale economiei românești, reprezentate de Concordia, precum producția de mobilă, comerțul, HoReCa sau imobiliarele. Încetinirea ratei inflației și refacerea încrederii sunt esențiale pentru revenirea sectoarelor dependente de consum și pentru salvarea creșterii economice a României și, implicit, a locurilor de muncă”, a declarat Iulian Lolea, economist-șef al Confederației Patronale Concordia.

Concordia: Reformele economice trebuie continuate

Confederația Patronală avertizează că reducerea inflației nu este suficientă pentru redresarea economiei și susține că sunt necesare măsuri suplimentare pentru consolidarea creșterii economice.

Potrivit organizației, România are nevoie de continuarea reformelor structurale, de investiții în infrastructură și de menținerea unui cadru fiscal-bugetar predictibil. Totodată, reducerea deficitului bugetar ar trebui realizată prin îmbunătățirea colectării veniturilor și diminuarea inechităților din sistemul fiscal.

„Economia este departe de a se fi însănătoșit. Este necesară continuarea reformelor, continuarea investițiilor în infrastructură și asigurarea predictibilității fiscal-bugetare. Reducerea viitoare a deficitului bugetar trebuie să se facă pe seama îmbunătățirii colectării și a reducerii inechităților”, au transmis reprezentanții Confederației Patronale Concordia.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Peste 300 de cicliști au cucerit Dealul Gușteriței! Sibiu a găzduit în premieră Campionatul Național de Gravel

Dealul Gușteriței și traseele spectaculoase din nordul Sibiului au fost, sâmbătă, 11 iulie, gazdele celei de-a doua ediții a...

Știri pe același subiect