ULTIMA ORĂ: Restricții la nivel național după descoperirea unui focar de Pestă a Micilor Rumegătoare

Cele mai citite

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat instituirea unor măsuri de urgență valabile la nivel național, după confirmarea unui focar de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR) la ovine din județul Mureș.

Decizia a fost adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Centrul Național de Combatere a Bolilor, în contextul apariției noului focar de PMR și al evoluției focarelor active de Pestă Porcină Africană din România și din Uniunea Europeană.

Carantină de 30 de zile pentru oi și capre

Printre cele mai importante măsuri se numără instituirea unei carantine interne de 30 de zile pentru ovine și caprine. Modul concret de aplicare a restricțiilor va fi stabilit la nivelul fiecărui județ de Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, iar măsurile pot fi adaptate în funcție de evoluția situației epidemiologice.

ANSVSA le cere tuturor crescătorilor de animale să respecte cu strictețe regulile de biosecuritate și să anunțe imediat medicul veterinar în cazul în care observă semne de îmbolnăvire sau mortalitate în efective.

Locuri de muncă

Amenzi și confiscări pentru transporturile ilegale

Autoritățile avertizează că transportul oilor și caprelor fără documente sanitar-veterinare sau cu mijloace de transport neautorizate va fi sancționat sever.

Pe lângă amenzi, inspectorii pot dispune confiscarea animalelor și a vehiculelor utilizate pentru transport, măsură menită să limiteze răspândirea bolii.

Controale intensificate în teritoriu

Primele verificări au început deja în mai multe județe. În perioada 10–17 iulie, inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu Mare au efectuat 91 de controale în exploatații profesionale și nonprofesionale, piețe, cabinete și farmacii veterinare.

În urma acțiunilor au fost aplicate două sancțiuni: o amendă în valoare de 2.400 de lei și un avertisment, ambele pentru înstrăinarea animalelor fără documentele prevăzute de legislația sanitar-veterinară.

Situația rămâne tensionată în Europa

Potrivit datelor prezentate de ANSVSA, în prezent, la nivelul Uniunii Europene sunt în evoluție 71 de focare de gripă aviară și 134 de focare de pestă porcină africană.

În județul Satu Mare sunt deja în vigoare restricții sanitar-veterinare din cauza focarelor de pestă porcină africană confirmate în localitățile Bocicău și Craidorolț.

Medicii veterinari vor continua controalele în exploatațiile zootehnice pentru depistarea rapidă a animalelor care prezintă semne ale unor boli transmisibile. Proprietarii au obligația legală de a permite accesul echipelor de control și de a asigura condițiile necesare pentru examinarea animalelor.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Președintele, vizat de acuzații GRAVE: „A vrut să RUPĂ PNL-ul”

Deputatul PNL Robert Sighiartău lansează acuzații dure privind tensiunile care au zguduit Partidul Național Liberal în ultimele luni.Liberalul susține...

Știri pe același subiect