Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a decis instituirea unei carantine naționale de 30 de zile pentru ovine și caprine, ca măsură de combatere a Pestei Rumegătoarelor Mici (PRM) și de limitare a riscurilor epidemiologice generate și de Pesta Porcină Africană (PPA).
Decizia vine după confirmarea unui focar de Pestă a Rumegătoarelor Mici într-o exploatație de ovine din județul Mureș, autoritățile apreciind că situația epidemiologică impune măsuri stricte pentru a preveni răspândirea virusului la nivel național.
Transporturile de oi și capre, interzise timp de 30 de zile
Pe toată durata carantinei, transportul oilor și caprelor pe teritoriul României este suspendat. Excepție fac doar animalele trimise direct către abatoare, iar aceste transporturi vor putea fi efectuate exclusiv cu aprobarea Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), în baza unei solicitări scrise.
Restricții și pentru pășunat
ANSVSA a introdus reguli suplimentare și privind pășunatul. Turmele aparținând unor proprietari diferiți nu vor mai putea pășuna împreună, iar folosirea aceleiași pășuni de către mai mulți crescători este interzisă în zonele afectate, pentru a reduce riscul de transmitere a bolii.
Controale intensificate în trafic
Poliția Română, Jandarmeria și Poliția de Frontieră vor desfășura controale suplimentare pentru identificarea transporturilor ilegale de animale vii. În cazul depistării unor transporturi neautorizate, animalele vor fi reținute, iar verificările vor fi efectuate de medicii veterinari.
ANSVSA: Boala nu se transmite la om
Autoritatea subliniază că virusul Pestei Rumegătoarelor Mici nu se transmite la om și nu afectează siguranța alimentelor. Cu toate acestea, boala poate provoca pierderi economice importante în sectorul zootehnic, prin afectarea efectivelor de ovine și caprine.
În paralel, autoritățile locale și administratorii fondurilor de vânătoare au primit responsabilități suplimentare privind monitorizarea animalelor și gestionarea cadavrelor provenite din focarele de boală.
Reprezentanții ANSVSA fac apel la toți crescătorii de animale să respecte măsurile de biosecuritate și să anunțe de urgență medicul veterinar în cazul apariției simptomelor specifice sau a unor cazuri de mortalitate în rândul oilor și caprelor.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



