Miercuri, 29 iulie, fără gaz la Cristian

Cele mai citite

Conform comunicatului trimis de compania Delgaz, serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri, 29 iulie, pe mai multe străzi din localitatea Cristian

Pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a unor conducte noi la sistemul de distribuție, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale miercuri, 29 iulie, în intervalul orar 9:00–15:00, pe următoarele străzi din localitatea Cristian, județul Sibiu: I, II, III, IV, V, VI, VII, VIII, IX, X (numerele fără soț), XIII (între numerele 46 și 98), XV, XVI, XVII, XVIII, XIX, XX, XXI, XXII, XXIII, XXIV, XXVI, XXVII, XXVIII, XXIX și XXX.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute.

În cazul în care simt mirosul specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre următoarele numere de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil, tarifat la nivel local din rețeaua Telekom și conform tarifelor operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Sens giratoriu nou pe DN1, în zona Avrig. Lucrările s-au încheiat după patru luni

Lucrările de reamenajare a intersecției dintre DN1 și DJ 105G, în zona orașului Avrig, au fost finalizate, anunță Direcția...

Știri pe același subiect