Banca Națională a României (BNR) lansează, începând de luni, o monedă din argint dedicată aniversării a 150 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante scriitoare ale literaturii române, Hortensia Papadat-Bengescu.
Noua monedă comemorativă are o valoare nominală de 10 lei, este realizată din argint și va putea fi achiziționată la prețul de 1.050 de lei (TVA inclus). Suma include broșura de prezentare și certificatul de autenticitate, potrivit unui comunicat transmis de BNR, relatează Mediafax.
Caracteristicile monedei dedicate Hortensiei Papadat-Bengescu
Moneda are un diametru de 37 mm, o greutate de 31,103 grame și este emisă într-un tiraj limitat de doar 300 de exemplare.
Pe avers este reprezentată o compoziție grafică inspirată din romanul „Concert din muzică de Bach”, alături de inscripția „ROMANIA”, stema României, anul emisiunii 2026 și valoarea nominală de 10 lei.
Reversul prezintă portretul scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu, numele acesteia și anii între care a trăit, 1876–1955.
Cum sunt livrate monedele
Fiecare exemplar este ambalat într-o capsulă transparentă și este însoțit de o broșură de prezentare și un certificat de autenticitate redactate în limbile română, engleză și franceză.
Deși sunt monede comemorative, acestea au putere circulatorie pe teritoriul României, conform BNR.
Unde pot fi cumpărate
Emisiunea numismatică va fi disponibilă prin sucursalele regionale ale Băncii Naționale a României din:
- București;
- Cluj;
- Constanța;
- Craiova (Dolj);
- Iași;
- Timișoara.
Cine a fost Hortensia Papadat-Bengescu
Hortensia Papadat-Bengescu este considerată una dintre cele mai valoroase prozatoare ale perioadei interbelice și o figură reprezentativă a literaturii române moderne. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără „Concert din muzică de Bach”, „Fecioarele despletite” și „Drumul ascuns”.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI



