FOTO: Ceremonie comomerativă cu depuneri de coroane de flori, la Cimitirul Eroilor din Mediaș

Cele mai citite

cimitirul eroilor medias Cimitirul Eroilor din Mediaş a găzduit marţi după-amiaza o emoţionantă ceremonie comemorativă cu depuneri de coroane de flori. Manifestarea a fost prilejuită cu ocazia aniversării a 70 de ani de la victoria din cel de-al doilea Război Mondial şi a fost organizată de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Practic, au fost comemoraţi trei soldaţi ruşi care au murit în cel de-al doilea război mondial şi care se odihnesc în Cimitirul Eroilor din municipiul de pe Târnava Mare.

Pavel Alekseenko - Federatia Rusa Prezent la eveniment, Pavel Alekseenko, reprezentantul Ambasadei Federației Ruse, a spus în discursul său, că această zi a fost posibilă datorită faptei eroice și a bărbăției soldaților și a comandanților.

Publicitate

„Vă salut pe toți cordial, pe toți lângă monumentul ostașilor sovietici, care și-au dat viețile pentru eliberarea României din anii celui de-al doilea război mondial. În aceste zile sărbătorim cele mai dragi și importante sărbători ale noastre. Ziua Marii Victorii, asupra fascismului. Această zi a fost posibilă datorită faptei eroice și a bărbăției soldaților și a comandanților. Ne amintim că, în urmă cu 70 de ani am înfrânt împreună ciuma maro, fascismul. Victoria a putut fi realizată datorită unirii eforturilor mai multor popoare, pentru libertatea și posibilitatea de a defini independent calea spre propria dezvoltare”, a explicat Pavel Alekseenko.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Lovitură de 10.000 de lei într-o locuință din Hamba. Suspectul, reținut de polițiști

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din localitatea Hamba, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției...

Știri pe același subiect