VIDEO: Un tânăr din Sibiu a fost vizitatorul cu numărul UN MILION la Nibiru și a câștigat acces PE VIAȚĂ

Cele mai citite

De la Sibiu direct în istoria NIBIRU: Bogdan, un adolescent de 13 ani, a devenit vizitatorul cu numărul 1 milion.

Un adolescent din Sibiu a avut parte de o surpriză pe care, cel mai probabil, nu o va uita prea curând. Bogdan G., în vârstă de doar 13 ani, a fost vizitatorul cu numărul 1 milion al stațiunii NIBIRU, la numai 24 de zile de la deschiderea acesteia.

Bogdan a ajuns la NIBIRU împreună cu mama sa, fără să știe că vizita avea să se transforme într-un moment special.

La intrarea în stațiune, adolescentul a fost întâmpinat de Selly, care i-a dat vestea că este chiar vizitatorul care a făcut ca NIBIRU să atingă borna de un milion de vizite.

Premiul a fost pe măsura momentului: Bogdan a primit acces gratuit pe viață la NIBIRU, dar și acces backstage, plus ocazia de a se întâlni și fotografia cu artiștii care au urcat pe scenă.

Pentru adolescentul din Sibiu, experiența a devenit rapid una memorabilă.

„Selly m-a întâmpinat și mi-a spus că am câștigat. M-am bucurat foarte tare, pentru că NIBIRU este o stațiune foarte cool. Am făcut astăzi poze cu Smiley, Puya și Albert NBN și mi s-a părut foarte tare. Voi mai veni 100%”, a povestit Bogdan.

Un milion de vizite în mai puțin de o lună

Performanța este cu atât mai importantă cu cât NIBIRU a reușit să ajungă la un milion de vizite după doar 24 de zile de funcționare, cu aproximativ trei săptămâni înainte de încheierea primului sezon.

Cifra este susținută de datele operaționale gestionate de Festipay, compania care asigură sistemul de plăți cashless și infrastructura tehnologică aferentă activității din stațiune.

Reprezentanții companiei consideră rezultatul unul remarcabil pentru o destinație aflată la primul sezon și spun că volumul de public confirmă amploarea proiectului.

NIBIRU a reușit, în această vară, să atragă categorii foarte diferite de vizitatori. Familii cu copii, adolescenți și tineri au ajuns în stațiune pentru concerte și evenimente dedicate unor stiluri muzicale extrem de diverse, de la pop, rock și latino până la K-pop, muzică electronică și hip-hop.

Bogdan, imaginea unei generații care a adoptat NIBIRU

Povestea adolescentului din Sibiu se potrivește, de altfel, cu profilul publicului care a început să se formeze în jurul noii destinații de pe litoral.

NIBIRU și-a extins programul și oferta pe măsură ce a observat interesul publicului, inclusiv prin activități pentru copii și printr-un program zilnic care începe mai devreme, de la ora 10:00. Au fost ajustate inclusiv fluxurile de acces și transport, astfel încât vizitatorii să poată petrece mai mult timp în stațiune înaintea concertelor și festivalurilor de seară.

Iar vara nu s-a terminat încă.

Ultimele săptămâni vin cu un program intens

NIBIRU intră în ultimele săptămâni ale sezonului 2026 cu o serie de evenimente importante.

Printre acestea se numără 67 Fest, festivalul STARDUST, dedicat muzicii disco și hiturilor anilor ’90, precum și Zilele Mării: Sf. Maria la NIBIRU.

Programul pregătit pentru această perioadă include concerte, festivaluri, show-uri aeriene și activități pentru copii.

Finalul sezonului este programat între 28 și 30 august, când va avea loc festivalul RETROGRADE, dedicat muzicii anilor 2000.

Pentru Bogdan, însă, sezonul NIBIRU are deja un moment imposibil de egalat: la doar 13 ani, adolescentul din Sibiu a intrat în istoria stațiunii drept vizitatorul cu numărul 1 milion și a plecat acasă cu un premiu pe viață.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

ALERTĂ: Cutremur MEDIU cu magnitudinea 4,5 s-a produs în România. Unde s-a resimțit

Un cutremur cu magnitudinea 4,5 s-a produs, marți seara, în zona seismică Vrancea, Buzău, anunță INCDFP.„Institutul Naţional de Cercetare...

Știri pe același subiect