Vrei să fii șmecher și bătăuș? Fii pe banii tăi. Nu pe banii statului.

Există un moment în care trebuie să încetăm să ne prefacem că agresiunile din spitale, atacurile asupra ambulanțelor și violența împotriva medicilor, asistentelor și paramedicilor sunt doar niște „incidente”.

Nu sunt incidente.

Sunt o formă de barbarie care trebuie să aibă consecințe serioase.

Un medic care intră într-o gardă trebuie să salveze vieți, nu să se întrebe dacă va fi lovit. Un echipaj de ambulanță trebuie să ajungă la pacient, nu să negocieze cu indivizi care se cred stăpânii străzii. O asistentă nu trebuie să suporte pumni, amenințări și înjurături pentru simplul fapt că lucrează într-un sistem deja împins la limită.

Iar societatea trebuie să transmită un mesaj foarte simplu:

Vrei să fii zmeu? Fii zmeu pe banii tăi.

Nu pe banii contribuabililor. Nu pe nervii medicilor. Nu pe siguranța echipajelor de ambulanță. Și nu cu pretenția ca statul să repare, la nesfârșit și aproape gratis, ceea ce tu ai distrus.

Agresorul trebuie să plătească

Propunerea ar trebui discutată fără ipocrizie: pentru agresiunile grave, repetate și dovedite împotriva personalului medical sau a serviciilor de urgență, trebuie să existe sancțiuni care să doară.

Nu vorbim despre a lăsa un om bolnav fără îngrijire. Urgența medicală trebuie tratată. Viața trebuie salvată.

Dar faptul că un agresor are dreptul la îngrijiri medicale nu înseamnă că societatea trebuie să suporte la nesfârșit nota de plată pentru consecințele comportamentului său.

Dacă, după o procedură legală și după stabilirea vinovăției, cineva este declarat agresor și produce prejudicii unui spital, unei ambulanțe sau unui cadru medical, trebuie să existe mecanisme reale pentru recuperarea prejudiciului.

Iar dacă agresorul ajunge el însuși într-o situație în care viața îi este pusă în pericol, trebuie tratat. Chiar și atunci când este vinovat.

Diferența este că, după stabilizarea și îngrijirea medicală necesară, costurile care pot fi legal recuperate trebuie puse în sarcina celui care le-a generat.

Cu alte cuvinte

Salvează-i viața, dar nu-i șterge nota de plată.

Spitalul nu este ring de box

Trebuie să terminăm și cu ideea că „n-a fost mare lucru”.

Ba da, este mare lucru.

Când lovești un medic, nu lovești doar un om. Lovești un sistem de care, în secunda următoare, poți depinde chiar tu sau familia ta.

Când agresezi un echipaj de ambulanță, nu doar că ataci niște oameni aflați la muncă. Poți întârzia intervenția la un alt pacient care chiar moare dacă ambulanța nu ajunge la timp.

Când distrugi bunuri publice, nu plătește „statul”.

Plătim noi.

Și aici este una dintre cele mai mari absurdități: individul face scandal, lovește, amenință, distruge, iar societatea trebuie apoi să repare.

Nu.

Ajunge.

Pentru agresiunile grave și repetate, legislația trebuie să permită sancțiuni proporționale, clare și aplicate efectiv. Iar acolo unde există prejudicii, acestea trebuie recuperate de la agresor.

Nu cu promisiuni.

Nu cu „lasă că vedem”.

Cu bani.

Cu executarea despăgubirilor.

Cu răspundere.

„Dar eu plătesc sănătatea!”

Exact aici trebuie ruptă această logică.

Faptul că plătești contribuții nu îți cumpără dreptul de a lovi un medic.

Nu îți cumpără dreptul de a distruge o ambulanță.

Nu îți cumpără dreptul de a amenința o asistentă.

Nu îți cumpără dreptul de a transforma camera de gardă în teren personal de răfuială.

Contribuția la sistemul public de sănătate nu este un abonament la impunitate.

Și, dacă societatea decide că anumite forme grave și repetate de agresiune trebuie să atragă, în condițiile legii, restricții privind accesul neurgent la anumite servicii publice și recuperarea costurilor, atunci regulile trebuie să fie extrem de clare, cu garanții juridice și fără posibilitatea ca omul să fie abandonat atunci când viața lui este în pericol.

Pentru că există o diferență fundamentală între a salva o viață și a recompensa un comportament violent.

Prima este obligația unei societăți civilizate.

A doua nu trebuie să existe.

Și politicienii au o (mare) parte din vină

Mai există însă un subiect despre care vorbim prea puțin: limbajul politic.

Violența nu apare întotdeauna din senin.

O parte din ea este alimentată de ani întregi de discurs public în care adversarul este prezentat ca dușman, trădător, hoț, gunoi, insectă, „ăla care trebuie distrus”. Când liderii politici normalizează agresivitatea verbală, nu pot fi complet surprinși când aceeași agresivitate coboară din discursul public în stradă și urcă apoi în mediul online.

Internetul a devenit pentru mulți un fel de cameră de ecou în care insulta este confundată cu argumentul, amenințarea cu forța, iar umilirea celuilalt cu victoria.

Politicienii care aruncă permanent benzină peste furia publică trebuie să înțeleagă că fiecare cuvânt are consecințe.

Nu, un politician nu este direct responsabil pentru fiecare individ care agresează un medic.

Dar are responsabilitatea de a nu transforma ura, disprețul și agresivitatea într-o metodă normală de comunicare politică.

Dacă vrei să conduci o societate, nu poți construi permanent imaginea unei țări în care ceilalți sunt dușmani care trebuie zdrobiți, iar apoi să te declari mirat când unii chiar încep să creadă asta.

Trebuie schimbată socoteala

Poate că problema este, în parte, și una de calcul.

Unii oameni își fac următorul calcul: „Ce pot să pățesc?”

Dacă răspunsul perceput este „aproape nimic”, atunci există indivizi care vor continua.

De aceea, trebuie schimbat calculul.

Ai agresat?

Răspunzi.

Ai distrus?

Plătești.

Ai provocat prejudicii?

Le repari.

Ai fost condamnat?

Îți execuți pedeapsa.

Iar dacă în urma comportamentului tău ai generat costuri medicale sau materiale care pot fi recuperate legal de la tine, le plătești.

Nu contribuabilul.

Nu medicul.

Nu asistenta.

Nu omul care a avut ghinionul să fie de gardă.

Tu.

Vrei să fii șmecher? Fii pe banii tăi.

Asta ar trebui să fie filosofia simplă din spatele unei politici serioase împotriva violenței asupra personalului medical.

Statul trebuie să-și protejeze medicii.

Trebuie să-și protejeze ambulanțele.

Trebuie să-și protejeze asistentele.

Trebuie să-și protejeze pacienții.

Și trebuie să le transmită agresorilor un mesaj pe care să nu-l poată interpreta în zece feluri:

Nu ai cumpărat cu taxele tale dreptul de a lovi oameni.

Nu ai cumpărat dreptul de a distruge bunuri publice.

Nu ai cumpărat dreptul de a teroriza un spital.

Iar dacă alegi să fii „șmecher”, „zmeu” sau bătăuș, foarte bine.

Dar atunci trebuie să fii pregătit să suporți și costul.

Din buzunarul tău.

Pentru că o societate civilizată nu trebuie să fie slabă cu agresorul și generoasă cu victima.

Trebuie să fie exact invers: protecție pentru cel care salvează vieți, consecințe pentru cel care le pune în pericol.

Pe scurt: Odată dovedit, agresorul/agresoarea nu mai are ce căuta timp de 5 ani într-un spital de stat. La a doua abatere, la revedere pe viață din spitalele de stat.

Pe perioada în care nu mai are ce căuta în spitalul de stat, să nu îi mai fie reținuți banii pentru asigurările de sănătate. Să nu urle după aceea că el plătește sănătate. Nu.

La „stat” îl salvezi doar dacă viața îi este în pericol iminent. Și după ce este „pe picioarele lui”.

Să meargă la clinici private pe banii lui, la Urgențe sau unde are treabă.

Dai în ambulanțe/medici/asistente, suntem aici. Te duci la privat și scoți banii tăi din buzunar că de aia ai fost „pe sistem”.

Evident, toate astea după ce plătește pagubele produse și suportă spitalizarea celor bătuți, ca să fie totul în regulă. Și bineînțeles, după ce își execută pedeapsa stabilită de instanță. După aceea, începe distracția pe banii lui.

P.S. Totuși, nu credeți că în țara asta, pe lângă Avocatului Poporului ar fi mult mai necesar un Psihiatru al Poporului?

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007