Castelul Brukenthal din Avrig renaște: investiție de peste 15 milioane de lei pentru restaurarea monumentului

Cele mai citite

Una dintre cele mai valoroase bijuterii arhitecturale ale României, Castelul Brukenthal din Avrig, va intra într-un amplu proces de restaurare și conservare. Proiectul beneficiază de o finanțare de peste 15,6 milioane de lei, iar lucrările sunt estimate să fie finalizate în decembrie 2029.

Monument istoric de importanță națională, Castelul Brukenthal a fost construit în secolul al XVIII-lea de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei. Ansamblul, format din castel, Orangerie și parc, a fost inspirat de celebrele palate vieneze Schönbrunn și Laxenburg.

Castelul Brukenthal, restaurat cu fonduri europene

Proiectul „Brukenthal Public HUB Avrig” are o valoare totală de 15.626.343,92 lei. Din această sumă, peste 13 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, iar restul de 2,28 milioane de lei sunt din bugetul de stat.

Lucrările vizează Corpul A al Castelului Brukenthal, fosta reședință de vară a baronului. Clădirea va fi restaurată și refuncționalizată, urmând să găzduiască un muzeu și un centru cultural integrat în viața orașului Avrig.

Proiectul include restaurarea structurii, a finisajelor, pardoselilor și tencuielilor, remedierea degradărilor lemnului și revenirea la compartimentarea originală. Vor fi revitalizate și spațiile verzi din jurul clădirii, cu păstrarea aleilor existente.

Istoria Castelului Brukenthal din Avrig

Ansamblul este alcătuit din trei corpuri, cu arhitectură în stil baroc, dispuse în formă de U. În castel a fost expusă colecția de artă a baronului Brukenthal, care cuprindea 212 tablouri și 129 de gravuri. O parte importantă a acestei colecții se află astăzi la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu.

În anul 1776, parcul din fața palatului a fost amenajat după modelul grădinilor vieneze. Cu terase, scări de piatră, bazine, cascade și alei străjuite de arbori și arbuști, parcul se întindea până în lunca Oltului.

Astăzi, acesta este considerat singurul parc de castel din România păstrat în forma sa originală.

Restaurarea Castelului Brukenthal urmărește transformarea monumentului într-un important punct cultural și turistic al orașului Avrig. Proiectul include și evenimente de promovare, precum și un site dedicat clădirii, expozițiilor și activităților culturale.

Prin valorificarea patrimoniului istoric și a poziționării sale la poalele Munților Făgăraș, Avrig își propune să atragă mai mulți turiști români și străini.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Ajunge cu „zmeii” care atacă ambulanțe și personal medical. Vrei să fii bătăuș? Plătești din buzunar și adio acces în spitalul public

Vrei să fii șmecher și bătăuș? Fii pe banii tăi. Nu pe banii statului.Există un moment în care trebuie...

Știri pe același subiect