Un accident rutier grav s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2:00, la intrarea în localitatea Vurpăr. Un autoturism a lovit un cap de pod, apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile.
La locul accidentului au intervenit de urgență un echipaj SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu și o autospecială de stingere.
În urma impactului, două persoane, doi tineri de 17 și 22 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Tânărul în vârstă de 17 ani a suferit un traumatism cranian. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la CPU Luther pentru investigații și îngrijiri medicale.
Cel de-al doilea tânăr, în vârstă de 22 de ani, a suferit traumatisme la nivelul membrelor superioare. Acesta a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu și transportat la UPU Sibiu.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



