Procurorii DNA au cerut Curții de Apel București să înlocuiască măsura controlului judiciar cu cea a arestului preventiv pentru Ilie Carabulea. Procurorii susțin că omul de afaceri a încălcat de mai multe ori regulile impuse de instanță și folosindu-se de potența sa financiară a intimidat diferite persoane care au calitatea de martori în dosarul în care este cercetat să nu dea declarații sau să depună mărturii mincinoase.
Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost trimis în judecată în luna aprilie a anului trecut, fiind acuzat de constituirea unui grup infracional organizat, cumpărare de influență, dare de mită, folosirea unor informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la uz de fals. În luna iunie a anului trecut a fost lăsat în arest la domiciliu iar ulterior a ajuns din nou în arest pentru că a încălcat regulamentul. La sfârșitul anului trecut, Ilie Carabulea a convins din nou magistrații să îi înlocuiască arestul preventiv cu arestul la domiciliu iar din luna februarie se află sub control judiciar. „Inculpatul Carabulea Ilie, în mod direct sau indirect, a continuat să determine diverse persoane prin fapte cu efect vădit intimidant, legate de notorietatea și potența financiară a inculpatului, să nu dea declarații sau să dea declarații mincinoase în cadrul procesului penal aflat în curs de judecată, prin exercitarea în continuare a unor acte de administrare, în cadrul unor societăți comerciale. Aceste demersuri aveau rolul de a convinge acele persoane că inculpatul este mai presus de lege, că poate încălca oricând hotărârile instanței penale convingându-le astfel că finalitatea procesului penal va fi una favorabilă acestuia. De asemenea, a urmărit ca persoanele ce aveau calitatea de martori în procesul penal să fie descurajate în a declara adevărul în fața instanței de judecată, în acest sens dispunând chiar reziliarea contractului de muncă al unui angajat. În demersurile sale acesta a fost sprijinit de diverși angajați ai firmelor pe care le deține direct sau indirect.” se arată într-un comunicat de Presă al Direcției Naționale Anticorupție
Procurorii DNA spun că Ilie Carabulea a încălcat cu rea credință restricțiile impuse de instanță, mai ales că a intervenit și în administrarea firmelor pe care le deține.