Cu profundă tristețe, colectivul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu anunță trecerea la cele veșnice, a doamnei doctor Angela Paraschiva Muntean, un medic primar care și-a dedicat peste 35 de ani de activitate sănătății mintale a copiilor și adolescenților, care a fost un model pentru colegii medici psihiatri de adulţi şi copii.
Absolventă a Liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, secția Matematică, și a Facultății de Medicină din Cluj-Napoca, unde și-a efectuat și rezidențiatul, doamna doctor și-a început activitatea în spitalul sibian de psihiatrie la 31 ianuarie 1991, ca medic secundar în specialitatea Neuropsihiatrie infantilă.
A devenit medic primar în anul 1999, iar în perioada 2003–2004 a coordonat Laboratorul de Sănătate Mintală pentru Copii. Din anul 2004, a ocupat funcția de medic șef al Secției de Psihiatrie Pediatrică, contribuind la dezvoltarea serviciilor dedicate copiilor, adolescenților și familiilor acestora.
În anii 2015 și 2016, a coordonat Programul Național de Sănătate Mintală la nivelul județului Sibiu. Activitatea sa profesională a inclus și conducerea mai multor studii clinice în domeniul ADHD.
Deși s-a pensionat la 1 ianuarie 2026, dragostea pentru copii a adus-o înapoi alături de ei, în spitalul sibian. A continuat să își desfășoare activitatea în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Copii, oferindu-le în continuare timpul, experiența și grija sa.
„Doamna doctor Angela Paraschiva Muntean a fost un model de dăruire și devotament. Din dragoste pentru pacienți, a ales să își dedice și acest an, primul de pensie, îngrijirii lor, punând nevoile copiilor înaintea propriei odihne. Sacrificiul său și întoarcerea alături de cei care aveau nevoie de ajutor rămân pentru noi o mărturie a felului în care și-a înțeles și și-a trăit vocația de medic.
Spitalul nostru îi va fi mereu recunoscător pentru tot ceea ce a făcut pentru copii, pentru familiile lor și pentru colegi. A lăsat în urmă un exemplu de omenie, responsabilitate și iubire pentru cei mai vulnerabili pacienți.
Astăzi, ne luăm rămas-bun de la un medic care a făcut parte, timp de peste trei decenii, din istoria și din viața spitalului nostru. Îi vom păstra memoria cu respect, afecțiune și profundă recunoștință.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o.
Dumnezeu să o odihnească în pace, pe doamna doctor Angela Muntean, medicul atât de iubit de copii, de familiile lor, dar şi de colegi!”, transmit reprezentanții Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.



