Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) va fi temporar indisponibilă în perioada 26, 27 și 28 septembrie, pentru efectuarea unor operațiuni de mentenanță și operaționalizare, a anunțat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit informării publicate de CNAS, PIAS va fi oprită începând de vineri, 25 septembrie, ora 22.00, până luni, 28 septembrie, ora 02.00, relatează Mediafax.
În această perioadă, sistemul informatic al asigurărilor sociale de sănătate nu va putea fi utilizat în mod obișnuit, ca urmare a intervențiilor programate.
Serviciile medicale vor fi acordate offline
Atenției, sibieni! Pe durata indisponibilității PIAS, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale vor fi acordate în regim offline, potrivit CNAS.
Furnizorii de servicii medicale și farmaceutice vor putea utiliza procedurile specifice aplicabile situațiilor în care platforma informatică nu este disponibilă. Prin urmare, și farmaciile vor putea elibera rețetele compensate, tot în sistem offline, urmând ca acestea să fie înregistrate ulterior pe platformă.
Intervenția programată face parte din operațiunile de operaționalizare a Platformei Informatice a Asigurărilor Sociale de Sănătate și este valabilă în toată țara, conform informării transmise de CNAS.
PIAS este sistemul informatic utilizat pentru gestionarea și verificarea serviciilor din sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Indisponibilitatea temporară a platformei nu presupune suspendarea acordării serviciilor medicale, acestea urmând să fie furnizate în regim offline în intervalul anunțat.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




