În toamna anului 1989, în timp ce regimul Nicolae Ceaușescu încerca să păstreze imaginea unei Românii socialiste stabile și controlate, documentele interne ale Securității conturau o realitate cu totul diferită: mii de români încercau să părăsească definitiv țara.
Între 1987 și 1989, emigrarea în Republica Federală Germania (RFG) a căpătat proporții considerabile. Etnicii germani au reprezentat principalul grup al celor care solicitau plecarea, însă printre emigranți s-au aflat și numeroși români și maghiari.
Datele provin din documentele aflate în dosarul A.C.N.S.A.S. Cab. I.V., vol. 48, din fondul Ministerului Apărării Naționale – Cabinetul Iulian Vlad, și surprind mecanismele prin care regimul comunist controla, întârzia sau împiedica plecarea cetățenilor.
Aproape 47.000 de cereri de emigrare în trei ani
În ultimii trei ani ai regimului Ceaușescu, 47.132 de solicitări noi pentru plecarea definitivă în Republica Federală Germania au fost înregistrate oficial.
Autoritățile au aprobat 35.486 de plecări, menținând un ritm atent controlat:
- 12.575 de persoane au plecat în 1987;
- 12.744 în 1988;
- 10.147 în primele opt luni ale anului 1989.
În paralel, la 1 septembrie 1989, în evidențele autorităților figurau 88.939 de cereri aflate în curs de soluționare. Unele dintre dosare erau blocate de ani întregi, existând solicitări care datau chiar din 1975.
Cifrele arată amploarea presiunii pentru emigrare, dar și caracterul restrictiv al procedurii prin care regimul decidea cine putea părăsi definitiv România.
Fuga prin intermediul excursiilor, una dintre principalele căi de ieșire
Pentru cei care obțineau pașaport și posibilitatea de a călători în străinătate, o soluție era să nu se mai întoarcă în țară.
În limbajul documentelor Securității, această formă de plecare era încadrată drept „evaziune”. În perioada analizată, 5.536 de persoane au rămas ilegal în străinătate după călătorii sau tranzit.
Anul 1988 a înregistrat cel mai ridicat nivel: 2.822 de persoane nu s-au mai întors în România.
Fenomenul a determinat autoritățile să limiteze drastic acordarea vizelor turistice. În 1989, numărul vizelor turistice aprobate a coborât la doar 368.
Fuga peste graniță: mii de oameni au încercat să ajungă în Occident
Pentru cei care nu mai aveau răbdare să aștepte aprobarea emigrării sau nu aveau șanse să primească pașaport, alternativa era mult mai riscantă: trecerea ilegală a frontierei.
Documentele consemnează 2.243 de persoane care au reușit să treacă ilegal frontiera, ajungând ulterior în Germania.
Profilul acestora este relevant: peste 75% erau bărbați, iar aproximativ jumătate aveau între 19 și 30 de ani. Muncitorii calificați reprezentau cea mai importantă categorie profesională, cu peste 1.500 de persoane.
În același timp, 484 de persoane au fost prinse în tentativa de trecere frauduloasă a frontierei și arestate de grăniceri.
Pentru mulți dintre cei care încercau să fugă, frontiera de vest devenise ultima alternativă după epuizarea tuturor posibilităților legale.
Sibiul, centrul birocratic al emigrării
Județul Sibiu ocupa o poziție aparte în statisticile privind emigrarea către Germania Federală.
Aici erau înregistrate 28.658 de dosare aflate în așteptare, cel mai mare număr din țară. În același timp, județul figura cu 9.968 de aprobări oficiale de plecare.
Dacă Sibiul era epicentrul birocratic al fenomenului, Timișul era una dintre principalele zone ale fugii peste frontieră.
Județul Timiș ocupa primul loc atât la trecerile ilegale reușite peste graniță – 1.138 de persoane, cât și la rămânerile în străinătate după excursii – 1.059 de persoane.
Bucureștiul se afla pe locul al doilea la categoria celor care nu s-au mai întors din excursii, cu 950 de persoane.
Cum arată bilanțul exodului din 1987-1989
Cele șase tabele statistice analizate oferă o imagine de ansamblu asupra dimensiunii fenomenului:
- Cereri aflate în curs de soluționare la 1 septembrie 1989: 88.939
- Solicitări noi de emigrare, 1987-1989: 47.132
- Aprobări oficiale de plecare: 35.486
- Rămâneri ilegale în străinătate după excursii: 5.536
- Treceri ilegale ale frontierei reușite: 2.243
- Persoane prinse în tentativa de trecere: 484
Cifrele trebuie citite separat, deoarece unele categorii reprezintă stocuri istorice, iar altele fluxuri înregistrate într-o anumită perioadă. Ele indică însă amploarea presiunii migratorii asupra regimului în ultimii ani ai comunismului.
Există și un episod mai puțin cunoscut: 10 persoane s-au întors ilegal din Republica Federală Germania în România, potrivit evidențelor consultate.
Un alt element consemnat în documente este faptul că peste 1.248 de membri ai Partidului Comunist Român au beneficiat de pașapoarte și au părăsit țara.
1987, 1988 și 1989: cum a evoluat fuga din România
1987: aproape 20.000 de noi solicitări
În 1987 au fost înregistrate 19.407 solicitări noi de emigrare.
În același an, 2.346 de persoane nu s-au mai întors din excursii, în timp ce 481 de persoane au reușit să treacă ilegal frontiera, iar alte 114 au fost prinse.
1988: anul în care fuga a atins cote maxime
Anul 1988 a adus cele mai mari valori pentru mai multe forme de plecare ilegală.
2.822 de persoane au rămas în străinătate după excursii, cel mai ridicat nivel din perioada analizată.
În același timp, 1.088 de persoane au reușit să treacă ilegal frontiera, mai mult decât dublu față de anul precedent. Numărul celor prinși în tentativa de trecere a ajuns la 220.
1989: restricții mai dure și presiune la frontieră
În primele opt luni ale anului 1989, autoritățile au redus drastic posibilitatea călătoriilor turistice, iar numărul celor care au rămas în străinătate după excursii a coborât la 368.
În schimb, tentativa de trecere ilegală a frontierei a continuat.
674 de persoane au reușit să treacă frontiera, iar alte 150 au fost prinse, numai în perioada ianuarie–august 1989.
În același interval, autoritățile au aprobat 10.147 de plecări definitive către Germania Federală.
Etnicii germani, principalul grup al emigrării
Etnicii germani – sași și șvabi – reprezentau nucleul principal al emigrației către Republica Federală Germania.
În evidențele analizate apar:
- 76.138 de cereri aflate în așteptare;
- 28.466 de aprobări;
- 2.917 rămâneri în străinătate după excursii;
- 1.351 de treceri ilegale reușite peste frontieră.
Datele arată că emigrarea comunităților germane din România nu s-a limitat la procedurile oficiale. O parte dintre cei care doreau să plece au apelat și la modalități ilegale.
Românii, între blocajul administrativ și fuga peste graniță
În cazul etnicilor români, documentele indică un raport diferit între solicitări, aprobări și plecările ilegale.
În perioada 1987-1989 au fost consemnate 7.216 solicitări, 5.148 de aprobări și 10.585 de persoane aflate în așteptare, potrivit datelor din tabelele analizate.
Românii reprezentau, de asemenea, 1.931 de persoane care au rămas ilegal în străinătate după excursii, precum și 213 dintre cele 484 de persoane prinse în tentativa de trecere ilegală a frontierei.
Etnicii maghiari apar în toate categoriile importante, cu 1.906 cereri aflate în așteptare, 608 rămâneri în străinătate după excursii și 194 de treceri ilegale reușite.
Cetățenii aparținând altor grupuri etnice reprezentau o categorie numeric mai redusă în evidențele analizate.
Cine pleca din România? Profilul demografic al emigranților
Distribuția pe sexe arată o ușoară predominanță feminină în rândul persoanelor ale căror dosare erau în curs de soluționare: 46.562 de femei, comparativ cu 42.357 de bărbați.
Vârsta a reprezentat, la rândul ei, un criteriu important în gestionarea plecărilor.
Persoanele de peste 50 de ani au avut cel mai mare număr de aprobări în această categorie de vârstă, cu 10.811 plecări aprobate din totalul de 35.486.
În schimb, grupa de vârstă 19-30 de ani avea 21.740 de cereri blocate, indicând dimensiunea presiunii migratorii în rândul populației tinere și active.
Copiii sub 14 ani urmau, în principal, dinamica emigrării familiilor, peste 18.000 de copii figurând în cererile aflate în așteptare.
Emigrarea a lovit și industria, educația și sistemul medical
Datele privind ocupațiile celor care au primit aprobarea de a emigra oferă o altă perspectivă asupra fenomenului.
11.455 de muncitori calificați au primit dreptul de a pleca definitiv în Germania Federală.
Mulți proveneau din marile centre industriale ale țării – Timișoara, Sibiu, Brașov sau Arad. Pierderea unui număr atât de mare de muncitori calificați reprezenta o problemă importantă pentru fabricile și platformele industriale care depindeau de forța de muncă specializată.
În aceeași perioadă, 459 de profesori și 238 de cadre medicale superioare au primit aprobarea de emigrare.
Astfel, plecările nu au însemnat doar o diminuare numerică a populației, ci și pierderea unor categorii profesionale cu rol important în economie, educație și sănătate.
Un exod care anunța criza regimului
Documentele oficiale ale aparatului de securitate oferă, la doar câteva luni înainte de Revoluția din decembrie 1989, imaginea unei societăți în care dorința de a părăsi România devenise un fenomen de amploare.
Existau zeci de mii de solicitări oficiale, aproape 89.000 de dosare în așteptare, mii de persoane care nu se mai întorceau din excursii și alte mii care își riscau libertatea pentru a trece ilegal frontiera.
Fenomenul nu poate fi redus la o singură categorie socială sau etnică. Printre cei care doreau să plece se aflau muncitori calificați, profesori, cadre medicale, tineri, familii cu copii și membri ai aparatului de partid.
În ultimele luni ale regimului comunist, emigrarea devenise una dintre formele cele mai vizibile ale rupturii dintre cetățeni și stat. Iar statisticile interne ale autorităților, întocmite înainte de prăbușirea regimului Ceaușescu, documentează amploarea acestui exod.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
