Președintele Nicușor Dan a promulgat luni legea care aduce modificări regulilor privind intervenția în cazul atacurilor ursului brun.
Noul act normativ urmărește să accelereze măsurile luate pentru protejarea oamenilor și a bunurilor în zonele în care apar astfel de incidente.
Pentru anul 2026, legislația prevede o cotă de prevenție de 859 de exemplare de urs brun și o cotă de intervenție de 110 exemplare.
Valorile sunt considerabil mai mari decât cele stabilite în 2024, când cotele erau de 426 de urși pentru prevenție și 55 pentru intervenție.
Promulgarea legii vine după un traseu legislativ marcat de obiecții și controverse.
În luna mai, Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională, argumentând că anumite prevederi privind reglementarea și monitorizarea populației de urși sunt insuficient fundamentate și pot ridica probleme în raport cu Directiva Habitate.
Curtea Constituțională a respins sesizarea în iunie. Ulterior, șeful statului a solicitat Parlamentului reexaminarea actului normativ.
Demersul prezidențial nu a schimbat însă forma legii. Pe 26 august, Senatul a respins obiecțiile și a menținut varianta care urma să fie trimisă spre promulgare. Decizia a fost adoptată cu 103 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” și 15 abțineri.
Noua legislație introduce și o limitare importantă în privința cotei de prevenție. Urșii incluși în această categorie nu pot fi recoltați în zonele în care vânătoarea este interzisă.
Datele Ministerului Mediului indică faptul că în România se află în jur de 12.800 de urși bruni, ceea ce plasează țara noastră printre statele europene cu cea mai importantă populație a acestei specii.
Știri pe același subiect
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





