Dacă vă imaginați că o călătorie cu trenul poate fi un moment de liniște, în care privești pe geam, asculți în surdină muzică și îți vezi de gândurile tale, trenul de navetiști Sibiu-Sighișoara, cel care pleacă din Sibiu la 17:40, are o cu totul altă viziune asupra transportului feroviar.

Aici nu călătorești. Participi.

Participi la un soi de spectacol ambulant în care fiecare vagon are propriul program artistic, fiecare pasager pare să aibă ceva de transmis întregului tren, iar liniștea este probabil singurul călător care nu și-a găsit loc.

Cine țipă mai tare?

La scurt timp după plecarea din Sibiu, spectacolul începe.

Într-un colț al vagonului, doi copii își descoperă vocile. Și le descoperă cu entuziasm. Mult entuziasm. Atât de mult, încât în scurt timp ai impresia că trenul transportă, în loc de navetiști, două sirene de alarmă cu baterii nelimitate.

Țipete, chiote, strigăte, joacă. Tot repertoriul.

Iar când intensitatea sonoră începe să îi facă pe ceilalți călători să se întrebe dacă nu cumva au greșit trenul și au nimerit într-un parc de distracții, intervine filosofia maternă, spusă cu seninătatea celui care nu mai aude nimic după câțiva ani de experiență:

„Lasă, dragă, sunt mici.” Corect. Sunt mici. Dar și răbdarea celorlalți călători este, până la urmă, tot omenească.

Problema nu este că doi copii se joacă. Problema este că, în lipsa unor limite, întregul vagon devine terenul lor de joacă, iar ceilalți pasageri devin public captiv.

Telefonul mobil: orchestra oficială a trenului

Dacă reușești să supraviețuiești concertului de țipete, urmează partea muzicală. În trenul de 17:40 telefonul mobil nu este un obiect. Este un instrument muzical.

Se cântă de toate. Doină, manea, orice melodie de pe internet.

Și, din când în când, telefonul devine și studio de televiziune.

O femeie vorbește cu fiica ei prin apel video și îi povestește, practic în direct, ziua de la serviciu. Ce a făcut, ce s-a întâmplat, cine a zis ce și, probabil, ce urma să se întâmple a doua zi.

Nu mai ai nevoie de căști. Nici de internet. Ai acces gratuit la conversația altcuiva.

Într-un tren în care oamenii stau umăr lângă umăr, conceptul de „conversație privată” pare să fi fost lăsat undeva în urmă, pe peron.

Toaleta: un capitol care ar merita un avertisment

Apoi există toaleta. Și aici lucrurile intră într-o altă categorie.

Mirosul ajunge în zona aceea în care nu mai este nevoie să întrebi unde este toaleta. Te informează singur.

Pentru bărbați, situația poate fi, poate, gestionată cu un anumit stoicism. Pentru femei însă, vasul de toaletă oferă o experiență pe care nu ai recomanda-o nici măcar unui dușman.

Mizeria este vizibilă, iar ideea de a intra acolo nu mai pare o necesitate firească a unei călătorii, ci o probă de curaj.

Într-un tren plin de oameni care călătoresc după o zi de muncă, toaleta devine astfel un soi de zonă interzisă. O ușă pe care o privești și speri să nu ai nevoie să o deschizi.

Și apoi a căzut bucata de metal

Ca să fie tacâmul complet, la un moment dat, o bucată de metal din zona ușii toaletei s-a desprins. Și nu oricum.

A căzut în apropierea unei femei, care a fost la un pas de a fi lovită.

Momentul putea deveni unul serios.

A apărut și șeful de tren. S-a uitat la bucata de metal. S-a scărpinat în cap. A analizat situația cu nonșalanța omului care pare să fi văzut multe în viață.

După această amplă operațiune tehnică, a luat bucata de metal și a băgat-o în toaletă.

Problema rezolvată. Cel puțin vizual. Un fel de „dacă nu mai vedem piesa, înseamnă că nu mai există”.

Căldura: trenul care nu știe că e toamnă

Și dacă toate acestea nu erau suficiente, mai exista un element: căldura.

În ziua respectivă, temperaturile de afară au trecut de 20 de grade. În tren, însă, sistemul de încălzire funcționa de parcă Sibiu era undeva la Cercul Polar.

Aerul devenea greu, iar senzația era de seră pe roți. Oamenii se foiau, își făceau vânt, încercau să găsească puțin aer respirabil. Sistemul de încălzire își vedea liniștit de treabă.

Probabil avea și el programul lui.

Iar peste toate vine mirosul unei zile de muncă

Într-un tren de navetiști, după o zi întreagă de muncă, mai există, inevitabil, și mirosurile specifice.

Nu trebuie explicate prea mult. Le recunoști. Transpirație, haine încălzite de drum, parfumuri care încearcă eroic să acopere totul și, din când în când, combinații olfactive pentru care nasul nu a fost proiectat.

La un moment dat, începi să înțelegi de ce trenul are geamuri.

Dacă se pot deschide.

Coborârea la Mediaș, o mică eliberare

Pentru mine, aventura s-a încheiat la Mediaș.

Coborârea din tren a avut ceva din senzația pe care o ai când ieși, în sfârșit, dintr-o încăpere aglomerată și găsești aer curat.

Dar trenul a plecat mai departe. Spre Sighișoara. Cu aceiași pasageri, aceleași scaune, aceeași căldură, aceeași toaletă și, probabil, același program artistic.

Poate că cei care au mers până la capăt au mai primit și alte surprize.

Cert este că trenul de 17:40 Sibiu–Sighișoara nu oferă doar transport.

Oferă o experiență completă.

Ai teatru pentru copii, muzică live, podcasturi familiale, parfumuri naturale, saună gratuită, instalații tehnice surpriză și, dacă ai noroc, un bilet până la destinație.

Totul pe șine. Și, cel mai important, fără să te plictisești nicio secundă.

La final, o întrebare tehnică: trenul acesta este format dintr-o SINGURĂ „Săgeată Albastră”. Câteodată nu e suficient. Chiar deloc. Chiar e atât de greu să mai „adauge „lege” CFR încă o asemenea săgeată la acest tren?

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007