O imagine cu un copil care primește telefonul ca să mănânce liniștit este deja ceva banal. La școală, când li se cere să aleagă o singură dorință dintre peste 30, elevii unei clase vor să își poată ține telefoanele pornite toată ziua. La Șeica Mare, o școală a mers în direcția opusă: elevii vin fără telefoane, iar părinții care au nevoie să ia legătura cu ei sună la școală. Ce îi face pe copii să își dorească atât de mult accesul la telefon și ce se schimbă când acesta rămâne acasă?

În studiul internațional HBSC, aproximativ 22% dintre elevii români chestionați au prezentat semne de utilizare problematică a rețelelor sociale, față de 11% media studiului. România a avut cea mai mare pondere dintre cele 44 de țări și regiuni participante. Datele au fost colectate în 2022 de la elevi de 11, 13 și 15 ani, iar raportul a fost publicat în 2024 de Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Indicatorul urmărește, pe baza răspunsurilor elevilor, cât de greu le este să își controleze folosirea rețelelor și ce consecințe are aceasta în viața lor de zi cu zi.

La Sibiu, dezbaterea a pornit de la regulile din școli

Tema a fost discutată vineri, 30 octombrie 2026, la Sibiu, la o întâlnire inițiată de deputata Raluca Turcan împreună cu Asociația „Copii, nu ecrane”. Printre participanți s-au numărat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Adrian Bibu, administratorul public al județului, părintele profesor Constantin Necula, psihologul Mihai Copăceanu, Valeria Purcia, directoarea CJRAE, și Mihai Căprărescu, fondatorul asociației. Au fost menționați și profesori, consilieri școlari, specialiști ai Spitalului Clinic de Psihiatrie Sibiu și reprezentanți ai Poliției, ai Serviciului de Probațiune și ai instituțiilor de protecție a minorilor.

Raluca Turcan a susținut limitarea accesului la telefoane pe toată durata programului școlar, inclusiv în pauze. În discuție au apărut și două măsuri distincte privind violența școlară, monitorizarea audio-video în spațiile comune și consilierea psihologică a elevilor implicați în incidente. Deputata a dat ca exemplu Școala Gimnazială din Șeica Mare. Am vorbit cu reprezentanții școlii pentru a afla cum arată regula în practică.

La Șeica Mare, telefoanele rămân acasă

Școala Gimnazială din Șeica Mare a luat două decizii care îi privesc pe toți elevii. Prima este ca aceștia să aibă și să poarte uniformă la școală. A doua este ca elevii să vină la școală fără telefoane. Regula se aplică de când pleacă de acasă. Telefonul rămâne acolo pe durata programului.

Unii părinți au fost reticenți la început, spun reprezentanții școlii. O întrebare firească pentru o familie este cum ia legătura cu elevul dacă apare ceva urgent. La Șeica Mare, părinții pot suna la numărul școlii, iar în situații deosebit de urgente îl pot apela direct pe director.

Potrivit reprezentanților școlii, elevii vin acum fără telefoane, părinții au acceptat măsura, iar atmosfera este mai liniștită. Aprecierea vine din experiența celor care aplică regula zi de zi. Următoarea întrebare ar fi ce schimbări au observat chiar elevii, la ore și în pauze, după ce telefoanele au rămas acasă.

Telefonul apare înainte ca un copil să îl poată cere

Lingurița vine, filmulețul rulează, copilul deschide gura. Pentru un părinte obosit sau grăbit, telefonul rezolvă o problemă imediată. Mai târziu, același dispozitiv îl poate ține pe copil ocupat în mașină sau îl poate liniști când se supără. Când soluția devine rutină, merită să ne uităm la ce își pierde locul în acele momente.

Un studiu australian pe 220 de familii cu copii între 12 și 36 de luni a asociat expunerea mai mare la ecrane cu mai puține cuvinte rostite de adulți, mai puține vocalizări ale copiilor și mai puține schimburi de replici între ei. În Japonia, cercetători de la Universitatea Tohoku au urmărit 7.097 de perechi mamă–copil și au găsit o asociere între timpul mai mare la ecrane la vârsta de un an și dificultăți ulterioare de comunicare și de rezolvare a problemelor.

Cercetători de la Universitatea Michigan au urmărit 422 de copii de 3–5 ani. La unii dintre ei, folosirea mai frecventă a dispozitivelor pentru calmare s-a asociat cu reacții emoționale mai intense ulterior. În anumite grupuri, legătura apărea și invers. Copiii care reacționau mai intens primeau mai des dispozitivul. Dacă telefonul devine răspunsul obișnuit la plâns sau furie, când mai are copilul ocazia să învețe, cu ajutorul adultului, cum să treacă printr-o supărare?

Dintre peste 30 de dorințe, elevii au păstrat una singură

Un cadru didactic le-a cerut elevilor dintr-o clasă să formuleze, fiecare, câte cinci dorințe legate de timpul petrecut la școală. Le-a trecut pe tablă. Unele s-au repetat, altele au apărut o singură dată. În total, au rezultat peste 30 de dorințe diferite. Din cele cinci menționate cel mai des, elevii au ales trei, apoi au păstrat una singură.

Dorința asupra căreia au căzut cu toții de acord a fost să își poată ține telefoanele pornite pe toată durata programului școlar.

Când au trebuit să renunțe, pe rând, la celelalte dorințe, elevii acelei clase au păstrat posibilitatea de a rămâne conectați. Ce simt că pierd dacă nu pot intra online câteva ore? Pentru unii, poate fi o conversație cu un prieten. Pentru alții, poate fi teama că grupul va continua să vorbească și să facă planuri fără ei. Merită să-i întrebăm cât din timpul online îl petrec vorbind cu cineva și cât se duce pe verificarea grupului, pe reacții și pe așteptarea unui răspuns. Ce găsesc acolo și ce le lipsește în pauza petrecută printre colegi?

Și cât de pregătiți sunt să se descurce în fluxul de informații la care vor să aibă acces? Pot afla cine a publicat prima dată un clip? Își dau seama când o știre veche este prezentată ca și cum s-ar fi întâmplat azi sau când o imagine reală este folosită pentru a susține o poveste falsă? Ce fac dacă un necunoscut le cere o fotografie, date personale sau să țină secretă o conversație?

Aici școala are ceva concret de făcut. La clasă, elevii pot primi o postare scoasă din context și un mesaj de la un cont necunoscut. Profesorul le poate cere să arate ce verifică, ce date păstrează pentru ei și cui cer ajutor. Din felul în care răspund se vede ce știu să facă singuri când întâlnesc aceleași situații după ore.

Cum arată o pauză în care elevii își petrec timpul împreună

În câteva școli din străinătate pe care le-am vizitat în cadrul unor mobilități educaționale, singurele telefoane pe care le-am văzut la vedere erau ale noastre, ale elevilor și profesorilor români aflați în vizită. În timpul petrecut acolo, nu i-am văzut pe elevii și profesorii gazdă folosindu-le. În pauze, elevii stăteau de vorbă, se jucau și își petreceau timpul împreună.

Mi-a rămas în minte și faptul că noi, adulții din grupul de vizitatori, aveam telefoanele la îndemână. Copiii văd același obicei acasă, când ne întrerupem conversația cu ei ca să verificăm un mesaj. O regulă de familie poate începe cu o masă la care și adulții își lasă telefoanele deoparte.

La școală, merită să privim pauza așa cum o vede copilul. Unde se poate juca? Cu cine stă de vorbă? Ce face dacă nu și-a găsit încă locul într-un grup? Pentru acel elev, telefonul poate fi legătura cu un prieten sau felul în care trece prin zece minute de singurătate. Răspunsul lui ne poate spune ce ar trebui să se schimbe în pauză.

Când conflictul din pauză ajunge pe grupul clasei

O meta-analiză publicată în JAMA Psychiatry, care a reunit 87 de studii, a găsit o asociere mică între timpul mai mare petrecut la ecrane și o categorie de probleme de comportament care include agresivitatea și neatenția. Un experiment american cu familii de preșcolari a urmărit și ce se întâmplă atunci când se schimbă conținutul. Înlocuirea programelor cu scene agresive cu unele educative și orientate spre cooperare a fost urmată, după șase luni, de rezultate mai bune la evaluarea comportamentului și a competențelor sociale.

Telefonul poate deveni și mijlocul prin care un conflict continuă după ore. O filmare umilitoare făcută în pauză ajunge pe grupul clasei, e trimisă mai departe, iar copilul filmat continuă să primească mesaje și după ce a ajuns acasă. În raportul HBSC despre hărțuire, 15% dintre adolescenții chestionați internațional au spus că au fost hărțuiți online, iar 12% au declarat că i-au hărțuit pe alții. Cui îi spune un copil ce s-a întâmplat dacă se teme că prima reacție a părinților va fi să îi ia telefonul? Și cât de repede intervine platforma după ce copilul raportează filmarea?

Ce câștigă copilul când telefonul rămâne acasă

Studiul SMART Schools, publicat în 2025, a comparat 1.227 de adolescenți din 30 de școli din Anglia. În școlile cu reguli restrictive, elevii foloseau telefoanele mai puțin în timpul programului. În privința timpului total de utilizare și a stării de bine psihice, diferențele dintre grupuri nu au fost semnificative statistic. Comparația arată de ce merită urmărit și ce se întâmplă după ce elevul iese pe poarta școlii.

La Șeica Mare, școala și familiile au găsit o regulă pe care o pot aplica și o cale de a lua legătura în caz de urgență. De aici pot porni și alte școli. După un semestru, ce observă profesorii la ore? Cum își petrec elevii pauzele? Cum ajunge un mesaj urgent la copil și cum sunt gestionate situațiile în care acesta are nevoie de un dispozitiv din motive medicale sau de accesibilitate? Răspunsurile ar arăta unde funcționează regula și unde trebuie ajustată. După ore, posibilitățile diferă de la un copil la altul. Unii au unde să joace fotbal, pot merge la bibliotecă sau se pot întâlni cu prietenii. Pentru alții, până și drumul până la o activitate e o problemă. Ce poate face după școală un copil dintr-un sat sibian dacă familia lui nu își permite un club cu plată sau transportul până în oraș?

Îți mulțumim pentru că alegi să te informezi din ziarul Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007