Lovitură pentru părinți înainte de începerea școlii! Camera Deputaților a respins ziua liberă propusă

spot_img
Cele mai citite

Părinții nu vor avea zi liberă în prima zi de școală! Camera Deputaților a respins proiectul inițiat de PSD.

Părinții care sperau să beneficieze de o zi liberă la începutul anului școlar nu vor putea primi această facilitate.

Camera Deputaților a respins, miercuri, proiectul legislativ care prevedea acordarea unei zile libere pentru părinții copiilor înscriși în învățământul preșcolar, primar și gimnazial, astfel încât aceștia să îi poată însoți în prima zi de cursuri.

Inițiativa aparținea PSD și urmărea să le ofere părinților posibilitatea de a fi alături de copii la debutul noului an școlar, fără să fie nevoiți să își ia concediu sau să găsească alte soluții pentru a lipsi de la serviciu.

În urma votului final din Camera Deputaților, proiectul nu a întrunit susținerea necesară pentru a deveni lege.

De ce s-au opus unii parlamentari proiectului

În cadrul dezbaterilor parlamentare, deputatul AUR Mihai Cosmin Pascariu a atras atenția asupra dificultăților pe care aplicarea unei asemenea măsuri le-ar putea provoca în anumite domenii de activitate.

Acesta a susținut că acordarea unei zile libere exclusiv părinților ar putea crea probleme de organizare pentru angajatori și ar genera nemulțumiri în rândul salariaților care nu au copii.

Parlamentarul a oferit mai multe exemple de sectoare în care activitatea nu poate fi întreruptă, printre care transporturile, sistemul medical, poliția și serviciile de ambulanță.

„Sunt probleme de aplicabilitate a acestei legi. Vorbim despre sectoare în care activitatea nu poate fi întreruptă: producția continuă, transporturile-de exemplu, angajații CFR sau Metrorex-cadrele medicale, poliția, serviciile de ambulanță, sistemul judiciar și altele.

Fiecare zi liberă presupune costuri suplimentare pentru angajatori și dificultăți majore de planificare.

În al doilea rând, vorbim despre un regim diferențiat între angajați, prin acordarea acestor zile libere doar părinților.

Măsura poate genera tensiuni în colectiv și un sentiment de inechitate în rândul celor care nu pot beneficia de această facilitate.

Profesorii care sunt părinți, bineînțeles, nu vor putea beneficia de această măsură”, a declarat deputatul AUR Mihai Cosmin Pascariu.

Proiectul trecuse tacit de Senat, dar a fost respins de Camera Deputaților

Inițiativa legislativă depășise anterior etapa dezbaterilor din Senat, unde fusese adoptată tacit.

Cu toate acestea, proiectul a primit raport de respingere din partea comisiilor parlamentare pentru muncă și pentru învățământ.

Votul final din Camera Deputaților a consfințit respingerea propunerii, astfel că părinții nu vor beneficia de o zi liberă acordată prin lege pentru a-și însoți copiii în prima zi a anului școlar.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Controale cu surprize în județul Sibiu! Doi tineri de 19 și 20 de ani, cercetați penal

Doi tineri din Sibiu, prinși fără permis pe motocicletă și scuter neînmatriculate! S-au ales cu dosare penale.Doi tineri, în...

Știri pe același subiect