Ostașul Ciucă, din „fruntea țării” direct la TRIBUNAL. Lucian Bode și Nicolae Ciucă, dați în judecată pentru contractele care au îngropat partidul în datorii

spot_img
Cele mai citite

Scandal de proporții în interiorul Partidului Național Liberal! Actuala conducere a PNL a decis să ia măsuri juridice împotriva fostului președinte Nicolae Ciucă, a fostului secretar general Lucian Bode și a altor membri ai vechii echipe de conducere. Potrivit unor surse liberale, hotărârea a fost luată duminică seară, în cadrul unei ședințe desfășurate la Vila Lac.

Miza o reprezintă mai multe contracte încheiate în mandatele precedente, considerate de actuala conducere dezavantajoase pentru partid și responsabile de acumularea unor obligații financiare importante.

Liberalii vor să stabilească în instanță dacă persoanele care au aprobat și semnat aceste înțelegeri pot fi trase la răspundere pentru prejudiciile invocate.

Decizia vine într-un moment extrem de dificil pentru formațiunea condusă de Ilie Bolojan, după ce PNL a pierdut definitiv procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), fiind obligat să restituie peste 14,1 milioane de lei.

14 milioane de lei, factura campaniei prezidențiale a lui Nicolae Ciucă

Litigiul cu AEP are legătură cu finanțarea campaniei prezidențiale din 2024 a lui Nicolae Ciucă.

După anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, liberalii au cerut rambursarea cheltuielilor electorale, în valoare totală de aproximativ 17,65 milioane de lei.

Autoritatea Electorală Permanentă a decontat inițial sumele solicitate, însă verificările ulterioare au arătat că partidul nu avea dreptul să păstreze o parte din banii proveniți din finanțarea publică.

În mai 2025, AEP a emis o decizie prin care a solicitat recuperarea a 14.117.378 de lei.

PNL a contestat măsura în instanță, dar a pierdut atât la Curtea de Apel București, cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție.

La 16 octombrie, instanța supremă a respins recursul liberalilor, confirmând definitiv obligația de restituire a banilor către bugetul de stat.

2,5 milioane de euro pentru promovarea cărții lui Ciucă

Un alt episod controversat din perioada electorală 2024 a fost campania publicitară organizată pentru promovarea volumului autobiografic „În slujba țării”, semnat de Nicolae Ciucă.

Potrivit datelor comunicate de PNL, aproximativ 2,5 milioane de euro au fost cheltuiți pentru publicitatea stradală dedicată cărții.

În schimb, tipărirea celor 3.000 de exemplare a costat doar 23.659 de euro.

Volumele au fost distribuite membrilor și simpatizanților partidului. Tipărirea a fost finanțată din donații și cotizații, în timp ce promovarea prin panouri publicitare a fost achitată din subvențiile primite de PNL de la bugetul de stat.

Un detaliu politic care atrage atenția este că Dan Motreanu, actual membru al conducerii liberale și apropiat al lui Ilie Bolojan, a fost șeful de campanie al lui Nicolae Ciucă în acea perioadă.

AEP a trimis documentele la ANAF pentru recuperarea banilor

La sfârșitul lunii octombrie, președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a explicat că instituția a transmis documentele necesare către ANAF imediat după ce a obținut hotărârea judecătorească definitivă.

Acesta a precizat că AEP nu a putut începe executarea silită cât timp procesul era pe rol.

„Cu PNL am fost în litigiu, nu am putut să procedăm la executarea silită.

Am revenit la Administrația Fiscală a doua zi după ce am avut hotărârea judecătorească definitivă.

Sper ca Agenția Națională de Administrare Fiscală să procedeze la executarea silită, potrivit dispozițiilor legale”, a declarat Adrian Țuțuianu, potrivit Antena 3 CNN.

Bolojan vorbea despre datoriile găsite la preluarea partidului

Problemele financiare ale PNL au fost recunoscute și de actualul președinte al formațiunii, Ilie Bolojan.

Acesta a explicat că, la preluarea conducerii, la sfârșitul anului 2024, a găsit un partid cu datorii importante, o parte dintre acestea fiind deja achitate între timp.

Liderul liberal a arătat că formațiunea trebuie să găsească resurse pentru a-și stabiliza situația financiară, inclusiv pentru plata celor peste 14 milioane de lei către stat.

„Când am preluat acest partid, la sfârșitul anului 2024, era cu niște datorii importante pe care le-am achitat parțial și pe care va trebui să le achităm, inclusiv această sentință care a fost dată.

Prin eforturile membrilor noștri, pe care le facem fiecare, care avem câte o cotizație de plătit, trebuie să stabilizăm finanțele partidului”, declara Ilie Bolojan.

Nou front de luptă în interiorul PNL

Pe lângă obligația deja stabilită definitiv de instanță în dosarul AEP, actuala conducere liberală vrea să deschidă un nou capitol juridic, de această dată împotriva unor persoane care au ocupat funcții de conducere în mandatele anterioare.

Acțiunile anunțate ar urma să vizeze contractele considerate păguboase și responsabilitatea celor care le-au aprobat sau semnat.

Dacă demersurile vor fi concretizate, Nicolae Ciucă, Lucian Bode și alți foști lideri liberali ar putea ajunge în fața instanței într-un litigiu inițiat chiar de propriul partid.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Se pregătește o nouă Alianță DA? PNL și USR ar putea strânge 31% din voturi în țară și 55% în București

O posibilă alianță între PNL și USR ar putea deveni o forță electorală importantă în România. Fostul deputat liberal...

Știri pe același subiect