Decese din culpă

Cazul femeii de 60 de ani care s-a sinucis în urmă cu câteva zile, după ce autoritățile au încercat mai bine de 30 de ore să o determine să se răzgândească, a scos din nou la iveală problemele din sistemul de salvare românesc. A fost un caz care a reactivat mental alte două tragedii – cea a elicopterului prăbușit în Munții Apuseni, în luna ianuarie a anului trecut, unde doi oameni au murit în timp ce așteptau să fie salvați și cea din județul Constanța, din decembrie 2014, când alte 4 persoane s-au înecat în Lacul Siutghiol, deși erau foarte aproape de mal.
În Apuseni, scuza invocată a fost sistemul de telecomunicații care a indicat altă locație decât cea reală, altfel că ore întregi echipe mixte de toate coloraturile și-au ancorat căutările la zeci de kilometri de adevăratul loc în care oamenii luptau să trăiască. De altfel, în catastrofă ar fi putut pieri și mai multe suflete, dacă victimele n-ar fi fost găsite de oamenii locului.
La Constanța, neputința a îmbrăcat forma bărcii de salvare, căreia nici până în prezent nu se știe de ce nu i-a pornit motorul. S-a speculat atunci că nu s-a găsit cheia sau că barca era deja în conservare, pentru că nu mai era sezon estival. Cert este că s-a acționat târziu, pierzându-se minute bune și … 5 vieți, fiindcă una din cele 4 persoane din elicopter era însărcinată. Cei care au intervenit primii au fost și aici pescarii locului.
În cazul femeii din Capitală, soldat cu un sfârșit la fel de dramatic, a fost halucinantă constatarea lipsei din dotarea inspectoratului de urgență a unei saltele de siguranță. A trebuit ca aceasta să fie adusă de la Pitești, ca apoi nici măcar să nu mai fie folosită. Nu știm dacă ar fi salvat viața femeii, dar frapează inexistența în stocurile serviciilor noastre de urgență a unor echipamente primordiale pentru salvare în alte circumstanțe decât cele curente. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla în cazul unui cutremur de proporții sau în cazul altor tipuri de catastrofe. Autoritățile noastre au rămas blocate în proceduri de salvare a răniților din accidente rutiere. Ca atare, orice alte tipuri de dezastre sunt ignorate parcă după un consolator „la noi nu se întâmplă așa ceva”. Până la un anumit moment. Când iată, tragedia intervine și oamenii plătesc cu viața. Când va fi oare și România orientată mai mult spre prevenire decât pe neputință și scuze tardive?