A început Festivalul Inernațional de Teatru 2015. Mii de oameni au asistat la spectacolul de deschidere ce a avut loc în Piața Mare, un spectacol grandios cu structuri gonflabile gigantice. Însă asta nu e tot, pentru că timp de 10 zile vor avea loc peste 400 de spectacole de teatru, de muzica, de dans și acrobație.
Prima zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a XXII-a ediție, a început cu un concert Delia iar apoi miile de oameni care s-au strâns în centrul Sibiului au fost încântați de reprezentația artiștilor de la Plasticiens Volants, compania franceză a deschis anul trecut Jocurile Olimpice de la Soci. Este pentru a doua oară când artiștii francezi se află la Sibiu, după ce la festivalul de teatru din 2008 au susținut trei reprezentații. De această dată au venit cu spectacolul Big Bang, despre crearea Universului. Coregrafia aeriană cu personaje gonflabile suspendate i-a încântat pe spectatori. „Este un început minunat, un început matur, frumos și în primul rând normal și relaxat. Cred că este cel mai mare câștig atunci când poți să aduci excelență la asemenea nivel și când totul funcționează și când bucuria este împărțită de atât de multă lume.” a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată de un imprsionant foc de artificii care a durat 15 minute.














