Accident mortal în Racovița, un mopedist s-a izbit într-o țeavă de gaz

Cele mai citite

Accident mortal în localitatea Racovița. Un tânăr de 23 de ani din Harghita care circula cu un scuter s-a izbit puternic într-o țeavă de gaz și apoi în zidul unei case. Pentru că tânărul nu purta cască de protecție, impactul i-a fost fatal.
„În timp ce conducea mopedul pe strada Donului din localitatea Racoviţa, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Harghita, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive, şi a intrat în coliziune cu o conductă de gaz şi apoi cu zidul unui imobil. În urma impactului, mopedistul a decedat pe loc.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
În urma cercetărilor, polițiștii au cosntatat că tânărul nu purta cască de protecție, ceea ce a agravat consecințele impactului, astfel că tânărul a decedat pe loc. Oamenii legii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

spot_img
Ultimele știri

Transilvania, în topul celor mai spectaculoase destinații de toamnă din Europa. Peisajele care rivalizează cu cele din America de Nord

Europa intră în competiție cu celebrele destinații din America de Nord atunci când vine vorba despre peisajele spectaculoase de...

Știri pe același subiect