580 de elevi ai claselor a IV-a din comunele Șelimbar, Veștem, Cisnădie, Roșia – Satul Nou, Șura Mică, Rășinari, Nocrich, Hosman, Fofeldea și Vurpăr au avut parte marți, 16 iunie și miercuri, 17 iunie, de zile pline de activități, atât în Grădina Zoologică, cât și în Muzeul în Aer Liber, în cadrul primei ediții a „Caravanei Prieteniei”. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Totul pentru Comunitate” și a avut ca scop principal dezvoltarea relaționării între copii și promovarea unor activități cu caracter pozitiv și de dezvoltare personală. Astfel, în cele două zile, copiii au avut parte, pe lângă vizitarea gratuită a Grădinii Zoologice și a Muzeului, de piese de teatru interactive oferite de actorii Companiei de Teatru Become, competiții sportive organizate pe grupe și pe clase, ateliere de creație, multe jocuri și ghicitori, de la baba oarba, jocuri cu baloane, până la trasul funiei. Voluntarii de la Crucea Roșie le-au vorbit și arătat copiilor măsurile de prim ajutor. „Una dintre activitățile impresionante pentru copii a fost momentul Copacului Prieteniei. Este vorba despre un banner lung de 55 de metri, pe care fiecare clasă l-a primit ca suvenir. Pe el se află numele fiecărui copil și al cadrelor didactice și un copac format din cuvinte pozitive, pe care copiii au putut să-și imprime mânuțele. Învățătoarele au primit câte un trofeu, cei prezenți au primit diplome de participare, iar copiilor li s-au împărțit dulciuri”, spun organizatorii. La eveniment au participat și 60 de voluntari, elevi ai Colegiului Economic „George Barițiu”, ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” și ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, dar și 10 voluntari ai echipei Comapania de Teatru Become. Clasele participante au fost selecționate după numărul de asistați sociali, iar costul transportului până la Sibiu a fost suportat de primării.















