1.3 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

„Turul ciclist al Bisericilor Fortificate din Transilvania”, ajunge la Mediaș

Cele mai citite

http://nostresstriathlon.roMedieșenii și nu numai au ocazia să ia parte la o experiență inedită, un concept nou, care îmbină o competiție de ciclism cu descoperirea a unor zone, comunități și povești de viață autentice. Este vorba despre ,,Turul ciclist al Bisericilor Fortificate din Transilvania”, care după succesul ediției inaugurale din 2014, de la Sibiu, urmează ediția 2015, ce va avea loc în Mediaș, în perioada 8-9 august.

Potrivit organizatorilor, conceptul nou îl reprezintă îmbinarea dintre o competiție ciclistă cu o atmosferă de concurs veritabilă, la standarde europene și trăirea turistică a călătorului care descoperă zone ale României nebănuite, cu povești nespuse și concerte de orgă. Din punct de vedere al cifrelor, vor fi 6 etape de parcurs, cu un total de 70 km, 40 în prima zi și 30 în ziua a II-a.

Prima zi (sâmbătă) vor fi 4 etape, (Mediaș-Moșna, Moșna-Richiș, Richiș-Biertan, Biertan-Moșna-Mediaș, iar a doua zi (duminică) vor fi 2 etape (Mediaș-Bazna și Bazna-Mediaș). Traseul este OFFROAD în proporție de peste 50%, parcurgând plaiuri, dealuri sau păduri.
.
„Fiecare final de etapa va coincide cu vizitarea bisericilor fortificate, unde concurenții vor avea șansa să decopere locuri superbe și, mai mult, să se intersecteze cu comunitățile locale pentru a le înțelege obiceiurile și istoria. Vor avea de asemenea prilejul să se bucure de câteva ingrediente locale, atât gastronomice cât și culturale, din partea gazdelor fiecărei biserici fortificate în parte. La Moșna și la Bazna vor avea loc și concerte de orgă”, explică organizatorii.

Publicitate

Taxa de participare este de 150 RON și cuprinde: gratuitățile de vizitare a cetăților fortificate, gustări locale la fiecare oprire, kitul de participare la competiție cu tricoul official, medalia de finisher, cipul de cronometrare. Vor fi premiați peste 40 de concurenți cu premii totale de peste 10.000 RON.

Cei interesați se pot înscrie aici.

Evenimentul este organizat de Asociația “No Stress”, în parteneriat cu municipalitatea medieșeană prin Direcția Municipală de Cultură, Sport, Turism și Tineret, alături de inițiativa ,,Descoperă Sufletul Transilvaniei”.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ANALIZĂ: Sibiul e ”în cărți” în Regiunea Centru . Cum a performat turismul regional la finalul toamnei 2025?

Luna noiembrie 2025 a marcat o perioadă de tranziție semnificativă pentru turismul din Regiunea Centru. Deși numărul total...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect