4.1 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Sibiul are un Centru Județean de coordonare a intervențiilor în situații de urgență

Cele mai citite

Acțiunile de intervenție în cazul unor situații speciale, de tipul calamităților sau accidentelor grave, ce necesită reunirea Comitetulului Județean de Urgență, vor fi coordonate în cadrul unui centru județean amenajat în incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” Sibiu. Investiția în noul centru pentru Conducerea și Coordonarea Intervenției Sibiu, inaugurat marți, 8 septembrie, a fost de 685 000 de lei, bani provenind din bugetul Consiliului Județean Sibiu. Cea mai mare parte a acestei sume, 400 000 a fost direcționată pentru cumpărarea de aparatură performantă, care să permită pe ecranele amplasate în centrul de comandă vizualizarea în timp real a locului producerii accidentului, prin intermediul camerelor instalate pe mașinile de intervenție. Printre echipamentele achiziționate se numără sisteme informatice și de comunicații, un ansamblu interactiv de prezentare, cu tablă interactivă și videoproiector, precum și sisteme de conferință și videoconferință.
discursuri isu”Sediul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Sibiu aduce ca noutate dezvoltarea unui sistem modern de comunicaţii pentru situaţii de urgenţă, dar și posibilitatea dezvoltării unui sistem informaţional de management pentru situaţii de urgenţă. Acest sistem va contribui la îmbunătăţirea capacităţii autorităţilor de pregătire, reacţie şi refacere în urma dezastrelor naturale sau antropice, va permite monitorizarea, coordonarea şi evaluarea situaţiei de urgenţă, precum și stocarea informaţiilor prin crearea unor baze de date în sistem integrat”, a declarat col. Cosmin Balcu, inspectorul șef ISU Sibiu.
Potrivit șefului ISU, ideea înființării acestui centru a fost luată după accidentul de anul trecut, când un avion s-a prăbuşit în Munţii Apuseni, în judeţul Alba, fiind necesar în astfel de situaţii de dezastre ca intervenţiile echipelor abilitate să fie coordonate eficient, „nu în orb şi nu separat”, de toţi factorii de decizie de la nivel local. 
Inaugurarea s-a făcut în prezenţa prim-adjunctului inspectorului general al IGSU, col. Daniel-Marian Dragne și a autorităților locale.
„Consider că este un mare câştig pentru judeţul Sibiu existenţa acestui centru care va conduce la eliminarea disfuncţionalităţilor în gestionarea operaţională a situaţiilor de urgenţă. Ştim cu toţii că în situaţiile de urgenţă fiecare secundă şi fiecare amănunt sunt extrem de importante pentru a lua deciziile cele mai bune şi pentru a interveni rapid şi eficient în vederea salvării de vieţi omeneşti şi de bunuri”, a spus Ioan Cindrea, președintele CJ Sibiu.
Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, amenajarea acestei săli ultramoderne reprezintă unul dintre obiectivele de modernizare a inspectoratului, alături de operaţionalizarea unor noi puncte de lucru de pompieri şi SMURD în acest an la Păltiniş, Ocna Sibiului, Avrig şi în curând Sălişte, Dumbrăveni şi Sadu, pentru a reduce astfel timpul de sosire a echipajelor la locul de intervenţie.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

FOTO: A fost scoasă la vânzare casa natală a baronului Samuel von Brukenthal

Casa natală a baronului Samuel von Brukenthal, guvernator Transilvaniei în secolul al XVIII-lea, a fost scoasă la vânzare pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect