24.1 C
Sibiu
sâmbătă, iulie 2, 2022

Zeci de inspectori din învățământul preșcolar sunt zilele acestea la Sibiu

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

În perioada 7 – 9 septembrie, 70 de inspectori din toate județele țării sunt la Sibiu, pentru a lua parte la „Consfătuirea Naţională a Inspectorilor pentru Învăţământul Preşcolar”. Evenimentul a avut deschiderea oficială luni, 7 septembrie, de la ora 16:00. „Este ceva ce se întâmplă la fiecare început de an școlar. În cadrul acestor întâlniri facem un bilanț să vedem ce s-a realizat în cadrul anului precedent, ce probleme au existat și cum au fost rezolvate și, în același timp, pregătim noul an școlar, gândindu-ne bineînțeles la binele copilului. Prioritățile de anul acesta sunt partea de curriculum pe care gândim să o reașezăm, pentru că iată-ne, de cel puțin doi ani de zile clasa pregătitoare, respectiv grupa noastră pregătitoare, a mers în învățământul primar și atunci ar trebui să ne reașezăm într-un fel curricumul. Vorbim de competențe și noi am rămas încă pe obiective”, spune prof. Viorica Preda, inspector general în Cadrul Ministerului Educației Naționale. În programul celor trei zile de consfătuiri se numără ateliere de lucru ce se vor desfășura la Grădinițele „Bucuria Copiilor”, Nr.12 și Dumbrava Minunată din Mediaș, se va lucra la scrisoarea metodică ce va fi aplicată în toate grădinițele din țară, vor avea loc întâlnirea de lucru a comisiei naţionale de specialitate şi conferinţa naţională ,, Calitate şi bune practici în serviciile de educaţie timpurie din România”. De asemenea, sunt organizate vizite la Cetatea din Moșna şi organizat un tur al oraşului Sibiu, pentru invitații din alte județe. „Suntem onorați de decizia Ministerului Educației de a desfășura această consfătuire aici, în orașul nostru Sibiu. Este un prilej de întâlnire, de schimb de experiență, de gânduri bune, de idei de bună practică și în acest sens vom începe chiar noi sibienii prin a prezenta realizările din domeniul preșcolar, urmând ca mai apoi să desfășurăm ateliere de lucru în grădinițele din Mediaș și din zonă, să discutăm despre prioritățile anului șcloar 2015 – 2016, să lucrăm la scrisoarea metodică în care vor fi și teme de interes privind comisiile metodice și cercurile pedagogice”, spune Mioara Turean, inspector ISJ Sibiu.
Referitor la discuțiile legate în ultimul timp pe tema schimbării clasei pregătitoare, din nou în cadrul grădinițelor, Viorica Preda a precizat că aceasta va rămâne în cadrul învățământului primar. „Clasa pregătitoare odată intrată în învățământul primar, acolo o să rămână și nu se va întoarce la grădiniță. Este o măsură care a fost pregătită într-un anume fel și care are, iată, deja doi, trei ani de implemenare. Nu poți să te întorci. S-au făcut investiții în dotări și în specializarea cadrelor.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Dans aerian și muzică simfonică, la final de FITS, în Piața Mare

FITS se apropie cu pași repezi spre finalul ediției 2022. Evenimentul va aduce în ultima seară un spectacol inedit....
spot_img

Știri pe același subiect