FOTO: Ziua Pompierilor din România, marcată și la Mediaș

Cele mai citite

ziua pompierilor medias )2015)Și municipiul de pe Târnava Mare s-a numărat printre orașele sau comunele care au sărbătorit duminică, Ziua Pompierilor, cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii ce a rămas în istoria neamului ca fiind un act eroic al pompierilor militari în apărarea revoluției de la 1848.

În acest sens, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a organizat și desfășurat o serie de evenimente care au menirea de a cinsti amintirea eroismului dovedit pe câmpul de luptă de către înaintașii noștri, de a reîmprospăta și consolida în conștiința personalului valorile fundamentale ale patriotismului și respectului față de tradițiile armei pompierilor, de a reaminti opiniei publice câteva din principalele preocupări și fapte concrete pentru apărarea vieții și proprietății, precum și de a conștientiza cetățenii asupra necesității de a participa la eforturile de protecție a comunităților și realizarea unei conduite preventive.

Joi, a avut loc la Miercurea Sibiului inaugurarea noului sediu a Gărzii de Pompieri Miercurea Sibiului.

Locuri de muncă

La Sibiu, Agnita, Coveș și Șelimbăr, au avut loc depuneri de coroane de flori la mormintele colegilor pompieri decedaţi în activitate.

Șirul manifestărilor a continuat duminică, în Piața Mare din Sibiu, cu un ceremonial militar și religios dedicat sărbătoririi a 167 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a Zilei Pompierilor din România.

De asemenea, a avut loc o expoziție cu tehnică de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, precum și un punct de informare preventivă, prin care se popularizează măsurile specifice de prevenire a celor mai frecvente riscuri.

În final, tot duminică, a fost organizat evenimentul ”Ziua Porților Deschise” la toate subunitățile inspectoratului situate municipiile Sibiu și Mediaș și orașele Agnita, Miercurea Sibiului și Avrig.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Zeci de tineri au fost abordați în plină stradă cu mesaje despre „Dumnezeu Mama”. Adepții „God The Mother” au ajuns în România

Relatări virale pe TikTok despre persoane care promovează „God The Mother” (Dumnezeu Mama) pe străzile din București. Tot mai...

Știri pe același subiect