11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Încep lucrările de modernizare pe străzile Mirăslău şi Doinei

Cele mai citite

Săptămâna aceasta vor intra în lucru alte două străzi din Sibiu. Astfel, de luni, 28 septembrie, încep lucrările de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare pe strada Mirăslău, valoarea contractului fiind de 913.272,66 lei. Constructorul va efectua apoi şi lucrările de refacere a carosabilului şi trotuarelor pe această stradă, astfel încât aceasta va fi complet modernizată. Până la finele anului, vor fi gata lucrările pe primul tronson, cel dintre bulevardul Vasile Milea şi strada Hipodromului. Porţiunea dintre strada Hipodromului şi Aleea Biruinţei va fi reabilitată în primăvara anului viitor.
Tot luni, 28 septembrie, încep și lucrările pentru modernizarea străzii Doinei, traficul fiind închis. Aici urmează să fie reabilitate reţelele de apă şi canalizare, precum şi modernizarea carosabilului şi a trotuarelor. Împreună cu strada Frezorilor, strada Doinei face parte dintr-un pachet de străzi de pământ pentru ambele străzi Primăria Sibiu contractând lucrări în valoare totală de 3,4 milioane lei. Contractul pentru pachetul de străzi Doinei și Frezorilor are ca termen de finalizare 8 luni. Strada Doinei a primit deocamdată aviz până la sfârșitul lunii noiembrie, pentru că până atunci s-ar putea lucra din punct de vedere meteorologic.

spot_img
Ultimele știri

Vești bune pentru angajați: 1 Mai aduce o nouă minivacanță perfectă

Minivacanța de 1 Mai 2026 vine ca o nouă gură de aer pentru milioane de români, la scurt timp...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect