0.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Morţi in Piaţa Mare din Sibiu

Cele mai citite

Vineri, 22 iulie Piaţa Mare s-a umplut de cadavre umane. Trecătorii care nu au înţeles ce se întâmplă, au putut afla că este vorba de un protest în cadrul campaniei Salvaţi Roşia Montană. Acţiunea desfăşurată în mai multe oraşe din ţară, numită sugestiv ,,Hunoriada”, l-a vizat în mod direct pe actualul minstru al culturii, Kelemen Hunor, care a acordat certificatul de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic, de la Roşia Montană. Astfel, Ministerul Culturii, ,,gardianul” patrimoniului naţional a dat undă verde distrugerii celui mai important monument istoric de la Roşia Montană şi celui mai valoros sit de acest tip din Europa. ,,Complexitatea patrimoniului cultural al Masivului Cârnic, ca parte integrantă a patrimoniului cultural al Roşiei Montane, îi conferă unicitate la nivel naţional, european şi mondial, fapt confirmat de numeroşi experţi români şi internaţionali şi de instituţii cu prestigiu dincolo de orice dubiu”, explică organizatorii protestului. Acţiunea din Piaţa Mare a Sibiului a durat aproximativ 20 de minute, iar scopul acesteia a fost educarea şi informarea populaţiei cu privire la efectele negative ale distrugerii irecuperabile a patrimoniului cultural şi natural de la Roşia Montană. La Sibiu participanţii ,,au murit” simbolic în semn de protest faţă de intenţia ministrului culturii Kelemen Hunor de a distruge Roşia Montană, ca urmare a acordării certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic.

Călin Blaga

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect