0.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

CSU Under 14 începe lupta pentru turneul final pe ţară, la „Sibiu”

Cele mai citite

CSU Sibiu U14Jucătorii antrenaţi de Alexandru Rubint se pregătesc de bătălia pentru turneul final pe ţară. Timp de trei luni de zile, baschetbaliştii CSU Sibiu Under 14 vor lua parte la patru turnee, în vederea calificării în primele opt formaţii ale ţării. Ei se vor duela cu alţi şapte oponenţi, ACS Dan Dacian Bucureşti, ACS Gladius Târgu Mureş, CSŞ Târgovişte, CS U Mobitelco Cluj Napoca, ABC Laguna Bucureşti, LPC CSU2 Piteşti şi CSŞ Nr.4 Bucureşti. Cele mai bune trei combatante se vor avansa automat mai departe, iar a patra va disputa un baraj.
Primul turneu se va juca chiar în acest week, la Şura Mică (15-17 ianuarie). Astfel, galben-albaştri au avantajul terenului propriu şi pot începe în forţă asaltul spre top 8. Top care ar însemna repetarea performanţei de anul trecut, în care au terminat pe locul 6 pe ţară. Până în această fază, CSU Sibiu U14 s-a impus în toate cele 13 partide avute în acest sezon. „Vulturii” au câştigat de o manieră dominantă, la peste 60 de puncte. ”Cu toții așteptăm turneele semifinale, pentru că, până în acest moment, nu am întâlnit echipe foarte puternice, așa că nu ne-am putut face o impresie legată de nivelul la care suntem. În grupă suntem opt echipe, vor fi, în total, patru turnee semifinale, ca acesta din week-end. Vom avea de jucat câte două meciuri cu fiecare echipă din grupă, iar în funcție de rezultate, trei echipe se califică în Turneul final, plus încă una, după baraj.Meciurile din acest weekend nu vor fi ușoare, mai ales că vom juca și cu echipa din Târgoviște, cea care anul trecut a fost pe locul 7, după turneul final, dar sperăm să facem cât mai multe victorii”, a declarat Alexandru Rubint, antrenorul CSU Sibiu U14.

Programul Turneului Semifinal este următorul:

15 IANUARIE 2016
10:15-11:45- CSU Sibiu- LPC CSU2 Pitesti
12:00-13:45- ACS Dan Dacian Bucuresti- ACS Gladius Targu Mures
13:45-15:30- CSS Targoviste- CS U Mobitelco Cluj Napoca
15:30-17:15- ABC Laguna Bucuresti- LPC CSU2 Pitesti
17:15-19:00- CSS NR.4 Bucuresti- CSU Sibiu

16 IANUARIE 2016

08:30-10:15- ABC Laguna Bucuresti – CS U Mobitelco Cluj Napoca
10:15-12:00- LPC CSU2 Pitesti- ACS Dan Dacian Bucuresti
12:00-13:45- CSS NR.4 Bucuresti- CSS Targoviste
13:45-15:30- CSU Sibiu- ACS Gladius Targu Mures
15:30-17:15- ACS Dan Dacian Bucuresti- CS U Mobitelco Cluj Napoca
17:15-19:00- ABC Laguna Bucuresti- CSS NR.4 Bucuresti
19:00-20:45- ACS Gladius Targu Mures- LPC CSU2 Pitesti
20:45-22:00- CSS Targoviste- CSU Sibiu
17 IANUARIE 2016
08:30-10:15- CSS NR.4 Bucuresti- ACS Dan Dacian Bucuresti
12:00-13:45- CSS Targoviste- ABC Laguna Bucuresti
13:45-15:30- CS U Mobitelco Cluj Napoca- ACS Gladius Targu Mures

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Restart pentru Asociația Dianthus Mediaș. Proiecte pentru viitor și concert caritabil Marius Matache și Feri Teglaș

Asociația de Turism și Ecologie DIANTHUS a organizat recent o întâlnire de planificare operațională, în cadrul căreia echipa și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect