Cine dintre vitejii lui Avram Iancu s-ar fi gândit în urmă cu peste un veac şi jumătate, pe când luptau pentru drepturile românilor în Transilvania lor dragă, că peste atâta amar de ani, steagul lor de luptă va ajunge barometru pentru starea naţiunii, sau mai degrabă pentru halul în care a ajuns statul român, modern şi democratic?
Ne aflăm în anno domini 2016, când: cu bună ştiinţă la nivel guvernamental, în zece ani s-a dat o gaură în bugetul public de 2 miliarde de euro ; excroci notorii din structurile statului feliază România şi o translatează spre monştri ai lăcomiei, cu sate, oseminte străbune, oameni , biserici şi acte de proprietate cu tot; pădurile ţării curg peste graniţe în convoaie nesfârşite şi de neoprit; poporul român a ajuns poligonul de încercare pentru armele de distrugere în masă ale transnaţionalelor farmaceutice şi de chimie alimentară; din şcoli pleacă istoria, limba naţională şi morala creştină şi intră urâciunea pustiirii. Preşedinţia e în hibernare, guvernul în utopie, parlamentul în îngrăşare, botniţa cenzurii în pregătire, iar lupii moralişti trec prin furcile caudine ale justiţiei doar ca să-şi schimbe părul, poftind la „noile” liste electorale. În rest, sărăcie cruntă, exod, mult zgomot pentru nimic, interlopi şi furie. Tot mai mulţi agresivi sar la bătaie din nimic, precum câinii turbaţi şi tot mai multe botulinate şeruiesc naţiunii modele de carieră.
Şi iată că, pe fundalul actualităţii româneşti, se înalţă pentru o zi steagul de luptă al lui Avram Iancu ! Nepreţuit, precum s-a spus, căci cine poate socoti în bani nădejdea şi dorul cu care a fost alcătuit, tricolorul cu care a fost împodobit, sângele în care a fost înmuiat şi care a curs pentru libertatea şi demnitatea românilor transilvăneni, crăiia lui Iancu în atătea inimi de moţi şi valoarea lui de document istoric. Şi ce dacă? A fost scos la mezat cu spume la gura televiziunilor că fetele lui Vadim au fost scăpate de sărăcie de un „om de afaceri”. Doar că adevărata ştire era alta: mari şi puternice instituţii ale statului n-au fost în stare să dea mai puţin decât o şpagă ca să răscumpere un simbol naţional de o inestimabilă valoare !!!
Putea să-l cumpere preşedinţia pentru muzeul Cotroceni, guvernul ca să arate că-i pasă de ţara pe care o conduce, parlamentul, armata, poliţia, banca naţională, ba chiar Mugur Isărescu în persoană, dacă nu din dragoste de Ţară, măcar pentru o strălucită lovitură de imagine publică. L-a cumpărat un nene care ne-a şi anunţat că-l va scoate din ţară. Probabil are undeva în lume palma bătută cu vre-un colecţionar. Trag nădejde că măcar acela va şti să preţuiască o piesă de patrimoniu al unei alte civilizaţii.
Publicitate
