7.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Comuna Răşinari a găzduit „Cupa mărţişorului la şah şi tenis de masă”

Cele mai citite

În 15 martie a avut loc la Răşinari prima ediţie a „Cupei mărţişorului la şah şi tenis de masă”. Competiţiile de tenis de masă s-au desfăşurat în Sala Centrului pentru Tineret Răşinari din Căminul Cultural, iar cele de şah în sediul Primăriei Răşinari. Au participat elevi de la Şcoala „Octavian Goga”, îndrumaţi de profesoara de sport Claudia Simtion, de la Şcoala „Sava Popovici Barcianu”, îndrumaţi de profesorul de sport Ştefan Alecu dar şi de la Centrul de Educatie Incluzivă Nr.2 din Sibiu, îndrumaţi de profesor Mircea Galaţă.

Competiţiile s-au dovedit a fi un succes spre încântarea copiilor şi a organizatorilor. Bogdan Bucur, primarul comunei Răşinari spune cu certitudine că vor exista ediţii şi în anii următori. „Celor care au câştigat li s-au înmânat diplome şi cupe. Chiar dacă nu au fost premii substanţiale am observat apetitul şi entuziasmul elevilor pentru astfel de acţiuni, lucru care ne încurajează să mai promovăm astfel de acţiuni. Noi derulăm la începutul lui noiembrie la nivel de comuna Răşinari şi Zilele Sportive ale Răşinariului, competiţie ce va ajunge în acest an la a IV-a ediţie, unde elevii sunt antrenaţi în sporturi cum sunt: cross, hanbal, tenis de masă, fotbal şi şah. Vom încerca în acest an să organizăm competiţii şi în 1 iunie, pentru bucuria copiilor. Multumesc celor care au sprijinit acestă acţiune şi în special profesorilor de sport de la cele 3 şcoli participante”, spune primarul. De asemenea, domnia sa menţionează succesul sportiv de la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, etapa judeţeană desfăşurată de curând, unde elevii de la Şcoala „Octavian Goga”, îndrumaţi de Claudia Simtion au obţinut locul IV la baschet masculin şi locul III, la volei feminin.   

Publicitate

 

Câştigătorii primei ediţii

 

Şah fete

Locul I – Denisa Muntean

Locul II – Liza Ene

Locul III – Nicoleta Sas, Rebeca Sandu

 

Şah Băieţi 

Locul I – Petre Vasilioiu 

Locul II – Nicolae Fleschin

Locul III – Ioan Bogdan

Locul IV – Nicolae Sas

 

Tenis de masă, fete

Locul I – Ştefania Cotoară

Locul II – Anda Iliuţ

Locul III – Carmen Iliuţ

Locul IV – Ana Maria Aldea

 

Tenis de masă, băieţi

Locul I – Dan Ţincu

Locul II – Vasile Bratu

Locul III – Ioan Bratu 

 

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Controale în forță ale poliției pe DN1. Ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au desfășurat, în cursul zilei de marți, o amplă acțiune...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect