12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Proiect antidrog prin pantomimă şi fotografie

Cele mai citite

Vineri, 19 aprilie, între orele 13:00 şi 15:30 în Piaţa Mare din Sibiu are loc un spectacol de pantomimă, susţinut de tineri actori din cadrul Palatului Copiilor. Evenimentul face parte din proiectul „Fii selectiv. Alege viaţa”, proiect ce aparţine unor elevi de la Colegiul Naţional „O. Goga” şi care are ca obiectiv combaterea consumului de droguri. În cadrul evenimentului va avea loc şi o expoziţie de poze şi mesaje, pe această temă, iar cu ajutorul literelor de la ALEG  se vor forma cuvinte sugestive.

 În perioada 29 martie – 25 aprilie se desfăşoară proiectul „Fii selectiv. Alege viaţa”, ce are drept scop combaterea consumului de droguri în rândul liceenilor sibieni. Acesta face parte din concursul naţional de proiecte „Împreună”, organizat de Ministerul Educaţiei. Echipa proiectului este formată din Andreea Avram, Iulian Biris, Bianca Drotleff şi Ana-Maria Spinean, toţi elevi ai Colegiului National „O.Goga” din Sibiu. În această perioadă, cei 4 membri vor avea activităţi de informare în cadrul Colegiului „O.Goga” , la care sunt prezenţi psihologul şcolii şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog Sibiu. De asemenea, vor avea loc activităţi ce se adresează elevilor din liceele sibiene, la Biblioteca ASTRA. 

Publicitate

„Prin forţele noastre încercăm să informăm, să sensibilizăm tinerii şi să le arătăm că viaţa merită trăita cu atât mai mult cu cât o faci în mod pozitiv şi constructiv”, spune Bianca Drotleff unul dintre membrii proiectului.

spot_img
Ultimele știri

Bolojan a discutat cu Nicușor Dan și i-a spus clar: NU DEMISIONEZ

Premierul Ilie Bolojan a anunțat ferm că nu intenționează să demisioneze în contextul actualei crize politice, subliniind că schimbarea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect