Unul din trei adulţi cu vârsta peste 25 de ani, la nivel global, are tensiunea arterială ridicată, iar milioane de decese apar anual în lume din cauza complicaţiilor hipertensiunii. Prof. dr. Ioan Maniţiu, medic primar cardiolog şi şeful secţiei Cardiologie 1 ne spune care sunt principalii factori de risc şi cum putem preveni sau ţine sub control această gravă afecţiune.
Domnule doctor, pentru ca numărul victimelor acestei boli care ucide să ajungă să se diminueze, ni se spune că aceasta trebuie depistată la timp.De fapt, ce înseamnă acest “la timp”?
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, hipertensiunea arterială reprezintă prin complicațiile sale viscerale principala cauză de mortalitate. Hipertensiunea arterială are o prevalență în lume de aproximativ 1 miliard de persoane cu o mortalitate calculată statistic de cel puțin 7 milioane de decese/an. De aici preocuparea serviciilor de sănătate publică de a mobiliza și introduce metode și practici de depistare precoce a valorilor crescute ale tensiunii arteriale. Pe segmentul de vârstă, medicii ( de familie- pediatri, familie adulți) trebuie să practice de rutină măsurarea tensiunii arteriale fie prin acțiuni pe colectivități, fie individuale. În același timp trebuie să promoveze difuzarea de acțiuni de educație sanitară în toate mediile. Depistarea unor valori crescute ale tensiunii arteriale prin aceste acțiuni active permite interpretarea corectă a cauzelor și, de ce nu, vindecarea totală în unele etiologii secundare sau introducerea unei atitudini corecte de tratament.
În ultima perioadă, medicii semnalează un fapt ingrijorător: tot mai mulţi români îşi măsoară greşit tensiunea. Cum trebuie să fie măsurată corect tensiunea arterială şi în ce măsură aparatele de măsurare a tensiunii care se vând în hipemarket-uri sunt sigure?
Măsurarea tensiunii arteriale se poate realiza cu aparate diverse ce necesită o anumită lățime și lungime a manșetei, manometre pe bază de mercur sau aneroide, automate sau manuale, cu determinări unice , sau repetate la anumite intervale de timp prin program cu realizarea unor grafice (valori tensionale pe durata de 24 ore-monitorizarea ambulatorie ). În general tensiunea arterială se măsoară cu pacientul în ședere după 5-10 minute de relaxare cu brațul sprijinit la nivelul inimii (pentru ambele brațe), cu mai multe determinări și eventual calcularea unei medii. Aparatele comercializate au anumite erori date de lipsa unor omolăgări prin metrologie, nerespectării regulilor de măsurare etc. Au o valoare de atenționare, corecție a timpului de administrare de medicamente.
Care sunt principalele cauze ale apariţiei hipertensiunii?
Hipertensiunea arterială este un exemplu de boală cu determinare polimorfică: poligenică-genetică și factori ambientali. De aceea se spune că există hipertensiune arterială primară sau esențială și secundară ( endocrină, renală, vasculară). În cazul celei primare nu se pune în evidență o cauză evidentă spre deosebire de hipertensiunea secundară, care poate fi dată de boli renale, tumori ale glandei suprarenale, coarctație de aortă, sarcină etc.
Care persone sunt mai predispuse la valori peste limită ale tensiunii arteriale?
Din cele prezentate mai sus putem selecta anumite categorii de pacienți: din familii cu hipertensiune arterială (tata, mama, frați cu debut precoce de hipertensiune arterială), persoane obeze/ diabet zaharat, sindromul apnee de somn, sedentari, boli renale, endocrine .
Recent, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolaescu a făcut un apel la populaţie să îşi verifice periodic tensiunea arterială. Poate fi prevenită hipertensiunea, la ce interval ar trebui să ne prezentăm la control?
Hipertensiunea arterială trebuie depistată precoce prin procedeele menționate mai sus sau prin prezentarea cetățenilor la medicul de familie, specialist interne sau cardiolog, nutriționist, anual sau cu frecvență date de simptome sau fixate de medic.
Care sunt primele măsuri pe care trebuie să le ia o persoană care a descoperit că valoarea tensiunii arteriale depăşeşte 135/85 mmHg, aceasta fiind numită “ucigaşul silentios”?
Ghidurile pentru acest domeniu menționează schimbarea stilului de viață (corecția stressului, a sedentarismului, cu practicarea unor exerciții fizice zilnice, a căror durată și intensitate ar trebui indicată de medic); practicarea unor diete care să combată principalii factori de risc: consumul de sare, dulciuri și grăsimi, alcool, controlul greutății corporale.
De fapt, care sunt riscurile hipertensiunii?
Hipertensiunea arterială este un factor de risc major de morbiditate și mortalitate generând complicații de tipul accidentelor vasculare cerebrale (ischemice sau hemoragice, demență), cardiace (infarct miocardic, angină pectorală, ruptură de aortă, tulburări de ritm sau conducere, ateroscleroză,hipertrofie ventriculară), renale (insuficiență renală,vasculare periferice-arteriopatii obliterante etc.).
Medicii din Targu Mures au anunţat la jumătatea lunii februarie ca hipertensiunea arterială poate fi tratată definitiv, printr-o intervenţie despre care susţin că durează 30 de minute şi se numeşte denervarea renală a hipertensiunii arteriale severe. Aşadar, putem vorbi despre o metodă care dă roade în aceste cazuri sau există altele care să trateze hipertensiunea?
Metoda de denervare simpatică renală realizată pe cale intervențională este o promisiune ce se practică actual în Europa, abordată și de centre medicale din București, Tg. Mureș. Are indicații pentru formele rezistente și cu consum mare de medicamente.
Mişcarea se spune că îi ajută pe cei afectaţi de hipertensiune arterială, însă, cu măsură. Care sunt sporturile recomandate pentru menţinerea unor valori optime ale tensiunii? Ce sporturi sunt total contraindicate?
Sporturi interzise: de performanță,durată prelungită consum mare de energie, ridicare de haltere.
Sporturi permise : plimbări și excursii, inot,tenis fără perfomanță, gimnastică de întreținere generală eventual cu indicații din partea specialistului.
Regimul alimentar pentru hipertensivi presupune nişte alimente strict interzise?
Sarea, alcoolul, cabohidrații concentrate, grăsime monosaturată în exces.
Consumul cafelei în bolile de inimă este foarte controversat. Care este părerea dumneavoastră, ajută sau dăunează?
Este un obicei plăcut, care, consumat în condiții civilizate, nu face rău.
Ca o concluzie, daca ar fi sa le faceti o singura recomandare celor care se confrunta cu problema hipertensiunii, aceasta ar fi….
Controlul corect al valorilor tensiunii arteriale și al factorilor de risc, corespunzător depistați, pot micșora complicațiile hipertensiunii arteriale și evita moartea subită.




