Documentarul „Blestemul ariciului”, proiecție eveniment la Astra Film Cinema

spot_img
Cele mai citite

Regizat de Dumitrul Budrala și considerat unul dintre cele mai valoroase documentare românești, „Blestemul ariciului” urmărește pe o perioadă de 5 ani realitatea de zi cu zi a unei familii sărace de romi. Prin intermediul filmului, spectatorii pot pătrunde în mediul intim al vieții și mentalității unor oameni a căror imagine este superficial creată de presă.
Filmul captează mijloacele și metodele de supraviețuire ale romilor, peregrinarea acestora din sat în sat pe timp de iarnă și continua greutate a fiecărei zile. Opunându-se numeroaselor prejudecăţi şi clişee legate de comunitatea de romi, „Blestemul ariciului” ne surprinde cu o abordare subtilă şi sensibilă asupra filosofiei de viață, a regulilor și credințelor acestora.
„Blestemul ariciului” a avut un circuit festivalier impresionant, fiind selecționat în festivaluri de prestigiu din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa. Proiecția de la Astra Film Cinema va avea loc joi, 9 iunie, ora 19:00 (Piața Mică nr. 11), și va fi urmată de o sesiune de Q&A cu regizorul Dumitru Budrala.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Transport metropolitan. Naveta cu autobuzul la liceu și la muncă din 14 localități de lângă Sibiu

La 1 decembrie 2025, rețeaua metropolitană Tursib s-a extins spre Cisnădie, Șelimbăr, Ocna Sibiului, Sadu, Șura Mare și Șura...

Știri pe același subiect