Cei 14 angajați ai Comisaritului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Sibiu au protestat, marți, față de diferențele salariale care există în rândul instituției între persoane cu aceeași funcție și aceeași vechime, dar nu au întrerupt activitatea. Omenii spun că diferențele sunt de câteva sute de lei la salariu și amenință cu „manifestări mult mai mari”, dacă situația nu este remediată.
Purtătorul de cuvânt al CJPC Sibiu, Bianca Iuga, a declarat, marți, că cei 14 angajați ai instituției s-au raliat la acțiunea de protest a colegilor din țară, dar nu au întrerupt lucrul.
”Am efectuat controale și am răspuns la telefoane. Am vrut însă să tragem acest semnal de alară în legătură cu salariile foarte mici pe care le avem, dar și cu diferențele extreme care există între persoane care au aceeași funcție, aceeași vechime și aceleași atribuții. Diferențele sunt de câteva sute de lei, dar nu neapărat suma este importantă, cât, mai ales, principiul. Cum să existe aceste diferențe când toți depunem același efort”, a declarat Bianca Iuga.
Aceasta spune că i se pare normal ca, cel puțin dacă nu se pot egaliza salariile tuturor funcționarilor publici din diferite instituții e control, cel puțin să se egalizeze în cadrul aceleiași instituții pentru funcții și atribuții simiare.
De asmeneea, printr-un comunicat de presă, reprezentanții CJPC Sibiu anunță că „nemulțumirea vine în contextul în care, în aceste zile, se ia în discuție o eventuală aliniere a salariilor funcționarilor publici din cadrul ANPC cu cele ale funcționarilor publici din instituții similare, lucru care, de-a lungul timpului, a creat o amplă nemulțumire”.
În plus, angajații CJPC Sibiu precizează că, dacă situația adusă în atenția publică nu se va remedia, se iau în calcul „manifestări ulterioare mult mai ample, în conformitate cu prevederile legale”.
Publicitate




