7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Ce e mic, negru şi bate la uşă?

Cele mai citite

Urmărind traiectoria apelor revărsate peste România, care au măturat în cale aşezări omeneşti şi destine, am aşteptat, cum spune americanul prin filme: „some action”. Adică, mi-am pus nădejdea că totuşi, nu suntem chiar lăsaţi de izbelişte în caz de „Doamne fereşte” de către statul român, ai cărui cetăţeni suntem. S-a lăsat, însă, o linişte totală, un „no action” absolut peste dezastru. Nimeni şi nimic n-a reacţionat, niciun singur personaj – aşa-zis responsabil de soarta ţării – din chelteul de „conducători” ai României, care prosperă şi se înmulţesc pe spinarea încovoiată de taxe şi impozite a românilor, nu a avut nici cea mai mică tresărire de conştiinţă, că e plătit să facă ceva. Dacă i-aş suspecta de credinţă, aş spune că ne-au lăsat la mila Domnului. Dar, fiind atei declaraţi, cred că mai degrabă s-au întors cu fundul la naţiune, ca să nu-i vadă suferinţa, că nu e „cool” să te uiţi la aşa ceva.

Nu vreau să mărturisesc că mi-am adus aminte de inundaţiile dezastruoase de la mijlocul anilor 7o şi de dictatorul peltic – ciuca bătăilor tuturor bancurilor politice din vremea aceea – care, în câteva ore, a mobilizat două armate, a ţării şi cea de voluntari, ca nici un om să nu piară sau să rămână singur, sub cerul liber, bătut de soartă. Nu vreau să mărturisesc că am făcut comparaţie cu vremurile nesimţite pe care le trăim, sau mai bine zis le răbdăm noi, românii acum, ca să nu primesc lipită cu „super glue” – deci definitiv – pe coadă tinicheaua de nostalgică comunistă. Dar, mi-am adus aminte de „Operaţiunea Entebbe”. Căutaţi pe net, întru uluirea cititorului! Pentru cei 94 de cetăţeni israelieni şi cei 12 membri ai achipajului, deturnaţi pe cursa Tel Aviv – Paris, ţinuţi ostatici în inima Africii dictatoriale, în Uganda lui Idi Amin, Israelul şi-a întins braţul la 4.ooo de km depărtare întru salvarea cetăţenilor săi. De altfel, au fost oameni obişnuiţi, şi totuşi, structurile statale cu atribuţiile necesare unei astfel de operaţiuni de salvare au plănuit timp de o săptămână, în cele mai fine detalii, o operaţiune de commando care avea să dureze tot în tot 9o de minute şi avea să rămână definitiv în istoria responsabilităţii.

Ce să mai vorbim. Ca la noi, la nimenea. Pe „ai noştri” îi doare fix în partea pe care au întors-o naţiunii, ca să nu-i vadă suferinţa, că nu e „cool” să te uiţi la aşa ceva, nu-i aşa? Deci, ferească bunul Dumnezeu de vre-o epidemie, de vre-o invazie, de vre-un cutremur sau de război! Suntem fii ploii, cum zice-o vorbă din popor. Aşadar bănuiţi ce e mic, negru şi bate la uşă? Viitorul!!!

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: WhatsApp va introduce o limită lunară pentru mesajele trimise. Care este scopul

WhatsApp testează o nouă funcție pentru a limita numărul de mesajelor pe care utilizatorii privați și companiile le pot...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect