Sportivii CSŞ Sibiu pregătiţi de antrenoarea Cristina Bobeş s-au întors în oraşul nostru cu aurul naţional pe echipe la gimnastică. Ei au obţinut acest rezultat la juniori II (12-13 ani), nivel III. Concursul s-a desfăşurat în Sala „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe, în perioada 19-21 iunie. Evenimentul a reunit la start cele mai bune formaţii din ţară. Au participat 80 de tineri gimnaşti. Echipa a fost alcătuită din Andrei Şoaită, Nicolae Bera, Darius Negoescu şi Marius Preda. Cei patru s-au impus într-un mod foarte convingător. Ei au încheiat cu un avans de peste opt puncte faţă de locul II, CSŞ Steaua Bucureşti. Sibienii au acumulat în competiţia propriu-zisă 230,963 puncte. Mai mult, din cele şase aparate la care au concurat, ei au fost cei mai buni la cinci dintre ele: sol, cal cu mânere, inele, paralele şi bară.
Locul I şi la Campionatele Naţionale ale Cluburilor Şcolare
Acest rezultat vine ca o confirmare a prestaţiei din luna aprilie, de la Campionatele Naţionale ale Cluburilor Şcolare. Întrecere care a avut loc la Buzău şi unde aceeaşi competitori au urcat pe prima treaptă a podiumului la echipe, au cucerit 11 medalii pe aparate şi aurul individual. Andrei Şoaită a fost extraordinar şi acolo. El a luat aur la individual compus, la bară şi la cal, argint la inele, sărituri şi paralele, şi bronz la sol. Marius Preda a fost invincibil la inele, iar la cal a fost al treilea. Darius Negoescu a fost de bronz la sol şi paralele, la fel ca Nicolae Băra la bară.







