Romfilatelia marchează 158 de ani de la apariţia primului timbru românesc, pe 15 iulie, cu o emisiune dedicată Sibiului, intitulată ”Sibiu, 825 de ani de atestare documentară”, ce poate fi achiziţionată, începând de vineri, din magazinele de specialitate din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Având o tematică istorică, proiectul de timbre aniversează 825 de ani de atestare documentară a Sibiului, oraşul fiind atestat pentru prima dată în anul 1191. În această etapă timpurie a aşezării, coloniştii saşi au adus cu ei obiceiurile şi cunoştinţele lor despre meşteşuguri mult avansate faţă de ce se întâlnea în acel moment în Transilvania, informează Romfilatelia.
Cu timpul, oraşul a trecut prin numeroase schimbări, cauzate de marea invazie tătară, precum şi de numeroasele încercări de cucerire a oraşului, ceea ce au determinat o atenţie sporită pentru fortificaţii, cetatea devenind una din cele mai puternice din zonă. La începutul secolului al XVI-lea, Sibiul se prezenta ca o cetate prosperă, în plină dezvoltare, numărul de bresle crescând, iar armurierii, artificierii, tipografii şi orfevrierii ducând faima oraşului departe peste hotare.
Cele două timbre aniversare reproduc imaginea unui tablou avându-l ca autor pe Franz Neuhauser cel Tânăr, ”Vedere generală a oraşului Sibiu la 1808”, aflat în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal. În grafica celor două mărci poştale este inclusă stema actuală a oraşului.
Emisiunea este completată de un plic prima zi şi de un set de două cărţi maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de cinci timbre şi o vinietă şi blocul de două timbre.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 exemplare şi echipat cu blocul de două timbre al emisiunii şi plicul prima zi cu ştampila ”prima zi” aplicată în clar în folio.
Pe manşeta blocului prezentat în albumul filatelic sunt reproduse detalii dintr-un document de la Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale, un certificat eliberat de breasla tâmplarilor din Sibiu, datat 1798, pe care figurează o panoramă a oraşului din acea perioadă.
Sursa: News.ro