10.2 C
Sibiu
joi, octombrie 9, 2025

Astrid Fodor: Vom rezolva în acest mandat problema străzilor de pământ

Cele mai citite

Străzile de pâmânt sunt una dintre cele mai mari probleme ale orașului. Sibienii care locuiesc pe acestea se plâng de disconfort, praf, mizerie și noroi, întrebându-se cât va mai dura până când municipalitatea va reuși să reabiliteze aceste rute. Mai ales după anunțarea primelor două loturi de străzi care vor fi asfaltate, numărul sesizărilor pe această temă primite de Redacția Sibiu 100% a crescut simțitor. Care este strategia în privința acestor străzi, când vor intra în lucru toate și când nu vom avea străzi de pământ în oraș, ne spune primarul Sibiului, Astrid Fodor.

S-au contractat lucrările pe primele 32 de străzi de pământ. Care este strategia în continuare în ceea ce privește străzile de pământ?

Modernizarea străzilor de pământ din Sibiu este o prioritate absolută. Cu acest scop am și contractat, la sfârșitul anului 2015, creditul în valoare de 67,5 milioane de lei de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pe care îl vom utiliza în întregime pentru a moderniza aceste străzi, într-un ritm accelerat. Numărul de străzi de pământ pe care vom reuși să le modernizăm va depinde de rezultatul licitațiilor pentru contractele de lucrări. Noi estimăm că vom putea include în acest program peste 70 de astfel de străzi. În paralel, vom continua investițiile pentru modernizarea de străzi și din fondurile bugetului local, dar, din această sursă, avem de finanțat atât investiții care privesc modernizarea infrastructurii în cartierele de blocuri, cât și alte proiecte la fel de importante precum modernizarea clădirilor în care funcționează unitățile de învățământ, și Spitalului de Pediatrie, îmbunătățirea ofertei serviciilor publice și multe alte lucrări de investiții, mai mari sau mai mici.

În ce ordine vor începe lucrările pe străzile pe care deja s-au contractat lucrările?

Cele 32 de străzi nu vor intra toate în lucru, în același timp. Avem peste 20 de șantiere deschise deja în alte puncte din oraș și nu ar fi înțelept să începem încă atâtea, blocând orașul.

Constructorii au termen un an să finalizeze lucrările, în baza unui grafic pe care îl vor propune și care va fi analizat și aprobate de direcțiile de resort. Străzile vor intra în lucru ținând cont de câțiva factori. În primul rând, vom începe lucrul pe străzile pe care societatea de gaz și-a modernizat deja rețelele. De asemenea, acolo unde societatea Apă-Canal are prevăzute investiții proprii majore, vom intra doar după ce acestea au fost finalizate. Dorim să evităm situațiile în care strada proaspăt modernizată să fie din nou brăzdată de șanțuri pentru intervenții la rețele.

Apoi, vom ține cont și de considerente de trafic: normal că nu vom începe lucrul pe cinci străzi în același cartier, pentru că altfel vom bloca circulația. Un al treilea factor va fi volumul de trafic de pe strada respectivă și gradul în care aceasta este utilizată.

Care ar fi următoarele loturi pentru care veți organiza licitații?

În toamna acestui an vom licita un al treilea pachet, alcătuit din 14 străzi situate în cartierele Lazaret, Tilișca și Turnișor. Este vorba de străzile Diaconovici, Lebedei, Luceafărului, Arcului, Libertății, Spătar Milescu, Tălmăcel, Orlat, Pictor Ștefan Luchian, Presaca, Ovăzului, Secerătoarelor, Trifoiului și Grâului. În cazul acestora, lucrările propriu-zise vor începe în 2017.

Cel de-al patrulea pachet, pe care îl vom scoate la licitație în 2017, va include străzi din cartierele Turnișor și Gușterița, și anume, străzile Zăvoi, Stăvilarului, Aviației, Cooperatorilor, Scurtă, Iazu Morii, Luncii, Frasinului, Pinului, Cedonia, Gorunului și Muncitorilor. În funcție de sumele rămase din împrumutul BERD, vom organiza în 2017 și restul de licitații pentru modernizarea de străzi, până la epuizarea acestor fonduri.

Când estimați că veți finaliza modernizarea tuturor străzilor de pământ?

Îmi doresc, și cred că vom reuși, să rezolvăm în acest mandat problema străzilor de pământ din cartierele mai vechi ale Sibiului. E vorba de cartierele ai căror locuitori așteaptă dinainte de Revoluție modernizarea acestor străzi. Dar realizarea lucrărilor depinde de foarte mulți factori și proceduri. Din experiența de până acum, s-ar putea întâmpla să avem și surprize neplăcute din partea firmelor pe care le vom contracta prin proceduri de achiziție, cum ar fi întârzieri în execuție cauzate, în special, de lipsa forței de muncă bine calificată – care devine o problemă reală pentru toată România – sau a utilajelor vechi și insuficiente. Una scrie în documentele de calificare depuse de firme în cadrul procedurilor, și alta este uneori situația ulterioară pe teren. Sunt firme care depun oferte la cât mai multe proceduri de contractare, vin cu prețuri mici, câștigă contractele, iar apoi nu mai fac față multitudinii de lucrări. De aceea, nu voi avansa un termen exact pentru asfaltarea străzilor de pământ din oraș, ci voi afirma doar, cu toată responsabilitatea, că este o prioritate pentru mine să îmbunătățim cât mai repede posibil condițiile de locuit pentru cetățenii care stau pe acestea. Și eu locuiesc pe o fostă stradă de pământ care a fost reabilitată când i-a venit rândul, în 2012, și știu bine că singura soluție pentru eliminarea disconfortului, a prafului sau a noroiului este asfaltarea.

Câte străzi de pământ sunt în total în municipiul Sibiu? Restul când vor fi luate în calcul?

La începutul anului mai erau puțin peste 100 de străzi de pământ. La acestea se adaugă străzile din cartierul Veterani, unde dezvoltarea urbanistică a început de câțiva ani și, deci, se impune să luăm în calcul amenajarea drumurilor din zonă. În cazul acestui cartier lucrăm în prezent la reglementarea situației juridice a drumurilor, prima etapă pe care trebuie să o parcurgem înainte de a începe orice investiție.

Pe lângă străzile care vor fi finanțate din împrumutul BERD, din surse ale bugetului local am contractat anul acesta modernizarea străzii Ecaterina Varga, iar până la sfârșitul anului acestuia, din aceeași sursă de finanțare, vom contracta și lucrările pentru Drumul Ocnei.

Prin urmare, numărul străzilor de pământ se va reduce la mai puțin de jumătate în următorii doi ani. Vom continua să includem pe lista de investiții modernizarea acestor străzi, până când vor fi toate asfaltate. Însă trebuie ținut cont că și străzile deja asfaltate au nevoie de reparații și investiții.


Apar continuu străzi noi, care, în general, sunt de pământ. Ce le spuneți sibienilor care locuiesc pe aceste străzi? Cand au șanse ca straăzile lor să fie luate în calcul de Primărie?

Sibiul este un oraș dinamic și din punct de vedere imobiliar. Se constuiește mult. Spre exemplu, cartierul Alma de pe Calea Turnișorului s-a construit în scurt timp și continuă să se ridice blocuri acolo. Prin urmare, a apărut urgența amenajării străzii Frunzei, investiție deja finalizată. În această zonă vom moderniza și strada Ogorului, o cale de acces în acest cartier, procedura de achiziție fiind planificată pentru această vară.

Este îmbucurător faptul că Sibiul se dezvoltă imobiliar, ceea ce denotă prosperitatea comunității. Îi înțelegem pe deplin pe cetățenii care își doresc străzi asfaltate și toate comoditățile urbane, o dorință perfect legitimă. În unele cazuri, amenajarea aleilor și străzilor din interiorul cartierelor noi este o sarcină care revine dezvoltatorului imobiliar, conform proiectelor urbanistice aprobate. Însă, în cazul căilor de acces care trebuie amenajate sau modernizate de noi, cetățenii trebuie să înțeleagă că le vom putea amenaja doar treptat, etapizat.


O altă zonă des semlatată redacției este Zavoi. Care este strategia pentru această zonă?

Așa cum am mai spus, strada Zăvoi este inclusă într-un pachet care se va licita anul viitor, alături de alte străzi din cartierul Turnișor.

Diana Stancovici

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

„JAJA”. Vanessa Steinacher își lansează a doua carte din seria „Insula”

Sâmbătă, 18 octombrie, la ora 17:00, scriitoarea Vanessa Steinacher își lansează, la librăria de pe Strada Nicolae Bălcescu 16,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect