17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Noi lucrări în oraș

Cele mai citite

Comisia de Circulație a discutat și a hotărât în ședința din această săptămână emiterea avizelor pentru noi lucrări în oraș:

Refaceri ale carosabilului și trotuarelor pe strada Iosif Velceanu. Pe această stradă s-au înlocuit conductele de apă și canalizare, carosabilul fiind afectat de săpături. Primăria Sibiu va interveni în perioada 8 august – 30 septembrie pentru reparații ale carosabilului și trotuarelor, prin intermediul firmei contractate pentru astfel de lucrări – SC Comtram SA. În perioada menționată strada va fi închisă circulației, cu excepția riveranilor.

Pe Aleea Frații Buzești societatea de gaz va moderniza propria rețea și va efectua aceste lucrări pe tronsoane scurte, de 50-100 m. Pe porțiunea aflată în lucru se vor institui restricții de circulație. Șoferii sunt rugați să respecte presemnalizările și semnalizările montate în zona șantierului. Conform avizului, lucrările se vor desfășura în perioada 8-22 august.

Publicitate

Și pe Calea Cisnădiei se vor efectua lucrări de reparații în perioada 8 -19 august. Firma Orsa, constructorul care a modernizat această stradă, va efectua o serie de lucrări de remediere în locurile în care au apărut defecte în carosabil. Potrivit contractului de modernizare a străzii lucrările de remediere a defectelor în perioada de garanție sunt executate de către constructor, pe cheltuiala proprie. Lucrările vor fi efectuate pe timp de noapte, pe porțiuni, cu restricții temporare de circulație.

spot_img
Ultimele știri

Dezastru la Satu Mare! CSC Șelimbăr a suferit cea mai mare înfrângere din acest sezon de L2

Fotbaliștii antrenați de Eugen Beza au făcut cel mai slab meci al sezonului tocmai când aveau cea mai mare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect