Astăzi, 25 septembrie, la Prefectura orașului Sibiu s-a desfășurat ședința Colegiului Prefectural în care 5 instituții ale județului care și-au prezentat raportul pe ultimele acțiuni întreprinse de fiecare în parte. Este vorba despre Direcția de Sănătate Publică, Oficiul pentru Protectia Consumatorului, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcția Silvică și Direcția Județeană de Cultură, Culte și Patrimoniu Național Cultural. Liderii acestor instituții au fost cei care au prezentat rapoartele în fața prefectului Ovidiu Sitterli și a președintelui Consiliului Județean, Ioan Cindrea, dar și a celorlalți directori prezenți, rapoarte în care nu s-au înregistrat probleme majore.
Ședința a fost deschisă de dr. Lucian Blăguțiu, Inspector Şef CSP Sibiu. Raportul a cuprins date cu privire la controalele efectuate în vederea prevenirii infecţiilor nosocomiale, acele infecții pe care le contactezi în spitale, în unităţile sanitare cu paturi sau în unităţile de asistenţă medico-socială. Acestea au fost făcute în ideea în care, la nivel de Uniune Europeană 3 milioane de persoane contactează infecții în spitale, iar 50 de mii decedează anual. Controalele au fost efectuate în cursul lunii septembrie, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu; Spitalul Municipal Mediaş; Spitalul Clinic de Pediatrie; Spitalul de Pneumoftiziologie; Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda“; Spitalul General CF Sibiu; Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Sibiu; Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Mediaş; Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Agnita și Unitatea de Asistenţă medico-Socială Sălişte. Rezultatele raportului au fost mulțumitoare, nefiind găsite nereguli, sau nerespectări ale normelor, grave. Tot ce a fost sesizat de comisiile de control a putut fi remediat pe parcursul verificării. „Toate unitățile din județ au fost controlate din toate punctele de vedere. Nu am găsit deficiențe în actele normative care previn infecțiile nosocomiale. Toate unitățile au realizat 50% din programul cadru, iar partea nerealizată stă pe motive de financiare”, a spus inspectorul șef. În final, dr. Lucian Blăguțiu a asigurat că vor fi permanent vigilenți cu privire la aceste infecții și la prevenirea lor.