Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în acest sfârşit de sâptămână spectacolele „D’ale carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete, „Încurcă-i drace!” în regia lui Şerban Puiu şi „Solitaritate” în regia Gianinei Cărbunariu.
La finalul acestei săptămâni, Teatrul Naţional din Sibiu propune un maraton teatral cu trei dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul instituţiei. Producţii vechi şi noi, spectacole ce poartă semnătura unora dintre cei mai importanţi regizori din România, oferă sibienilor în acest weekend o alternativă bună de petrecere a timpului liber alături de prieteni şi familie.
Premiat la Gala FestCO din 2012 la categoriile cel mai bun spectacol, cea mai bună regie şi cel mai bun actor în rol secundar, spectacolul „D’ale carnavalului” este prezentat la Sibiu joi, 3 octombrie, de la ora 19:00. Spectacolul regizat de Silviu Purcărete la Sibiu este o montare fidelă a textului scris de Ion Luca Caragiale şi aduce pe scenă lumea carnavalului şi a bâlciului, într-un vârtej de situaţii comice construite în jurul unor complicaţii amoroase. Scenele sunt viu construite, cu o forţă din imaginarul popular, în care muzica originală compusă de Vasile Şirli devine un element decisiv în articularea mesajului. Tensiunea şi misterul fiecărei replici sunt amplificate prin jocul de lumini creat de regizor şi de scenograful Dragoş Buhagiar, cel care semnează costumele şi decorul acestui spectacol. Ca un factor inedit, muzica din spectacol este interpretată live de actorii teatrului reuniţi de această dată într-un ansamblu muzical.
Programul continuă cu două reprezentaţii ale spectacolului „Încurcă-i drace!”, programate vineri, 4 octombrie şi sâmbătă, 5 octombrie, de la orele 19:00. „Încurcă-i drace!” este o adaptare după piesa „Out of order” a dramaturgului englez Ray Cooney, pentru care a primit premiul Olivier pentru cea mai bună comedie a anului 2001. Spectacolul montat pe scena Teatrului Naţional din Sibiu este o comedie spumoasă, cu răsturnări de situaţie dintre cele mai neaşteptate. Având la bază o reţetă aparent simplă, spectacolul lui Şerban Puiu se remarcă prin precizia aproape metodică a derulării scenelor în care actorul este pus în prim-plan, într-un joc debordând de forţă.
Una dintre cele mai aşteptate reluări din această stagiune este cea a spectacolului „Solitaritate”, o creaţie a Gianinei Cărbunariu pentru Teatrul Naţional din Sibiu în cadrul programului european „Oraşe pe scenă / Cities on Stage”. Spectacolul va fi prezentat duminică, 6 octombrie, ora 19:00.
Discriminarea, pierderea identităţii, dezbinarea societăţii sunt teme actuale dezbătute în această producţie. „Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală: de la zidul construit în Baia Mare pentru a separa comunitatea rromă de şoseaua principală a oraşului şi până la marcarea din ce în ce mai radicală a diferenţelor între categorii sociale, etnii, generaţii.”, a declarat Gianina Cărbunariu, în timpul repetiţiilor. Acest spectacolul este prezentat în coproducţie cu Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Le Festival d’Avignon 2014. Producţia Teatrului Naţional din Sibiu va fi prezentată anul viitor în programul oficial al Festivalului de la Avignon, precum şi în stagiunea Teatrului Naţional din Bruxelles.
Accesul publicului la reprezentaţii se face pe baza biletelor puse în vânzare la Agenţia Teatrală din bvd. Nicolae Bălcescu nr. 17. Preţul unui bilet variază între 10 şi 20 de lei, în funcţie de spectacol şi locul în sală.




