Lecţii de evacuare în caz de incendiu în şcolile din Sibiu. Pompierii i-au învăţat pe elevii de la mai multe şcoli din oraş cum să se comporte în cazul unor situaţii de urgenţă astfel încât să îşi salveze viaţa.
„În această săptămână, pompierii însoțiți de tehnică și mijloace de intervenție, au fost prezenți la Colegiul Agricol „D.P.Barcianu”, Colegiul Economic „G. Barițiu”, Liceul Teoretic „C.Noica”, Colegiul Național „Samuel von Brukebthal”, Liceul de Artă și Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu. Pe timpul lecţiilor desfășurate de către pompieri, elevii au primit informaţii despre situaţiile de urgenţă ce se pot manifesta la nivelul judeţului nostru, au vizionat filmuleţe educative cu modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă şi au primit de la pompieri pliante cu reguli de comportare în aceste cazuri.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Pompierii au verificat şi modul de reacţie al elevilor dar şi al profesorilor la semnalul de alarmă în caz de incendiu. Sub privirile pompierilor, la auzul semnalelor soneriei electrice, profesorii împreună cu elevii, a ieşit din sălile de clasă şi în pas vioi au mers spre locul de adunare stabilit. Elevii au reuşit să evacueze clădirea într-un timp foarte scurt şi au realizat astfel că în cazul producerii unui incendiu într-o clădire, pentru a-şi salva viaţa, trebuie să se autoevacueze.
Pompierii vor continua să organizeze astfel de acţiuni de prevenire în şcoli cu scopul de a reduce numărul de victime în rândul copiilor, în urma incendiilor.








