12.4 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Accident grav cu două maşini aproape de intrarea pe autostradă, un bărbat este rănit grav

Cele mai citite

Accident grav pe DN1, în apropiere de intrarea pe autostradă dinspre Mohu. Două maşini s-au lovit puternic iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, şoferul vinovat a rămas încarcerat şi este rănit grav. Bărbatul de 69 de ani a întors pe linie continuă şi a fost lovit de o maşină care circula regulamentar din spatele său.
„Accidentul a avut loc pe DN1, la km 302, într-o zonă cu patru benzi de circulaţie. A fost o coliziune între două autoturisme. Din primele cercetări, vinovat de producerea accidentului este şoferul unei maşini care a făcut o manevră de întoarcere pe linie continuă şi a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar în spatele său. Ambii şoferi crculau spre Vâlcea.” a declarat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD dar şi un echipaj de descarcerare pentru a scoate una dintre victime din maşină. „A intervenit la locul producerii accidentului un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare. Sunt trei victime, dintre care una încarcerată şi inconştientă iar celelalte două persoane au suferit escoriaţii şi contuzii.” a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu
Soţia şoferului vinovat a fost şi ea rănită dar şi soţia celuilalt şofer, o tânără de 27 de ani. Cele două femei nu au însă răni grave.

spot_img
Ultimele știri

FOTO – De la jucării la inteligență artificială: grădinițele din Mediaș intră în era digitală

Două grădinițe din Mediaș fac un salt spectaculos spre educația viitorului, după o amplă investiție din fonduri europene care...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect