13.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Luna noiembrie aduce la Sibiu spectacole de teatru dintre cele mai diverse

Cele mai citite

Actorii Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu revin pe scenă în luna noiembrie cu douăzeci și nouă de reprezentații la sediu, printre care două spectacole în premieră.
Spectacolele Teatrului Naţional „Radu Stanca” încearcă să surprindă diversitatea tendinţelor din artele spectacolului, începând de la tradiţie, cuvânt şi imagine, până la spectacole de instalaţii, teatru-dans, muzică, măști și pantomimă.

Programul lunii noiembrie aduce la Sibiu peste 2440 de minute de spectacol și reunește montările unora dintre cei mai originali regizori români și internaționali.
Regizorul Radu Alexandru Nica revine în atenția publicului în această lună cu spectacolele „Nora” (vineri, 29 noiembrie, ora 19:00) și „Balul” (sâmbătă, 16 noiembrie, ora 19:00/ duminică, 17 noiembrie, ora 19:00), după o lungă absență de pe scena teatrului din Sibiu.
Silviu Purcărete prezintă seria de exerciții scenice după „Călătoriile lui Gulliver” (vineri, 8 noiembrie, ora 19:00) ale lui Jonathan Swift, iar Alexandru Dabija prezintă în spectacolul „Gegen die Demokratie/ Împotriva democrației” (marți, 19 noiembrie, ora 19:00) de la Secția Germană textul lui Esteve Soler, unul dintre cei mai importanți dramaturgi europeni ai momentului.
Două dintre cele mai incitante spectacole ale lunii prin direcția scenică abordată de creatori sunt „O poveste japoneză” (vineri, 1 noiembrie, ora 19:00) în regia lui Yasuda Masahiro și „Femeia țintă și cei zece amanți” (sâmbătă, 9 noiembrie, ora 19:00) în regia lui Claire Dancoisne.
Actorii sibieni vor prezenta, de asemenea, trei dintre cele mai spumoase comedii în regia lui Șerban Puiu – „Îmi place cum miroși!” (sâmbătă, 2 noiembrie, ora 19:00/ duminică, 3 noiembrie, ora 19:00), („Puricele din ureche” joi, 14 noiembrie, ora 19:00/ vineri, 15 noiembrie, ora 19:00) și „Încurcă-i drace!” (sâmbătă, 23 noiembrie, ora 19:00/ duminică, 24 noiembrie, ora 19:00). Regizorul Theodor Cristian Popescu revine la Sibiu cu două spectacole după texte celebre: „Opinia publică” (duminică, 10 noiembrie ora 19:00) și „Absolventul” (sâmbătă, 30 noiembrie, ora 19:00).
Luna noiembrie marchează un sezon important pentru teatrul tânăr de la Sibiu, cu două premiere prezentate în coproducție cu Departamentul de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” Sibiu. „Gustul mierii” va avea premiera miercuri, 20 noiembrie, de la ora 21:00 și va fi prezentat la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte din Sibiu.
Cea de-a doua premieră a lunii este o montare după textul „Omul cel bun din Sîciuan” de B. Brecht,  regizat de Anca Bradu. Spectacolul va fi prezentat în avanpremieră miercuri, 27 noiembrie și în premieră, joi, 28 noiembrie. Ambele reprezentații au loc de la orele 21:00, în Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Impact GROAZNIC pe Valea Oltului. O persoană este încarcerată

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs pe DN7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, unde două autotrenuri au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect