De-a lungul timpului municipiul de pe Târnava Mare a obişnuit locuitorii cu fel şi fel de lucrări, care mai de care mai neobişnuite. De data aceasta însă lucrurile par să fie lipsite de orice imaginaţie. Constructorul care a efectuat trasarea a mai multor treceri de pietoni din cartierul medieşean Vitrometan, pe strada Iuliu Maniu, Posada şi Neajlov, a dat finalitate „zebrelor” în locuri precum: zid, şanţ sau cap de pod. De asemenea, trecerea de pietoni este semnalizată corect doar pe o parte pe strada Posada. Pe o alta stradă din acelaşi cartier, Gravorilor, trecerea de pietoni pleacă din rondul de flori şi se sfârşeşte în acelaşi loc. Cei care vor să traverseze trecerile de pietoni, trebuie să calce prin respectivele ronduri de flori. Mai mult decât atât, sunt zone în care distanţa între o trecere de pietoni şi cealaltă este foarte mică, neavând rost o a doua trecere.
Edilul-şef al Mediaşului, Teodor Neamţu, spune că străzile nu sunt recepţionate şi nici nu vor fi în modul în care se află acum.
„Probabil că „şi-au făcut” oamenii mâna, au făcut antrenamente pentru marcajele rutiere. Străzile nu sunt recepţionate şi nici nu vor fi în modul în care sunt acum. Vor şterge ce au marcat şi după ce vor trece prin comisia care reglementează traficul rutier din municipiul Mediaş, abia atunci se vor face marcajele asa cum va hotărî comisia”, ne-a spus Teodor Neamţu, primarul municipiului Mediaş.
{gallery}treceri{/gallery}




